De ce se întăreşte leul printre proteste şi tensiuni politice

0

Protestele din ultima perioada din tara noastra, asociate cu tensiunile politice accentuate, suprapuse cu problemele din Europa, ar trebui, teoretic, sa zdruncine moneda nationala din plasa de siguranta mentinuta de BNR.

In mod surprinzator, insa, departe de a se prabusi, leul chiar s-a apreciat usor, in prezent un euro fiind cotat la 4,33 lei.

Protestele sociale nu mai sperie investitorii ca in trecut, este de parere analistul Lucian Davidescu, astfel incat nu exista un impact direct asupra leului sau primei de risc a Romaniei.

„Nu exista un impact direct foarte puternic asupra cursului valutar si, mai important, nici in cazul dobanzilor sau al riscului de tara. Am vazut, de la inceputul anului, ca valoarea cotatiilor CDS a scazut substantial. Este un fenomen care se explica prin faptul ca tensiunile sociale nu mai sunt o noutate in Europa, asa cum am vazut ca au fost proteste in Marea Britanie, care este o tara de rating triplu A, si nu au fost consecinte majore. Au fost proteste in Grecia, care au depasit orice limita imaginabila, si si-au setat limita de toleranta foarte sus.

Intr-o tara in care nu exista, deocamdata, cocktail-uri Molotov si violente teribile, este putin probabil ca macar o stire sa ajunga sub ochii investitorilor”, a spus analistul pentru Ziare.com.

De fapt, leul s-a apreciat semnificativ in termeni reali, in contextul scaderii inflatiei, iar moneda nationala va ramane stabila ca urmare a interventiilor BNR.

Doar in cazul in care tensiunile interne se vor accentua, vom putea vedea un impact asupra cursului valutar, considera analistul Ionel Blanculescu.

„In mod normal, la nivelul acesta de instabilitate nu ar trebui sa existe un impact asupra cursului. Peste luni de zile, daca instabilitatea se va accentua, adica vor aparea si alte operatiuni pe piata politica, atunci poate. Din punctul meu de vedere, cursul valutar nu ar trebui sa fie afectat de ce se intampla acum in Romania, la dimensiunea fenomenului de astazi„, a precizat Ionel Blanculescu pentru Ziare.com.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.