Întreţinerea autostrăzilor şi drumurilor naţionale a costat un miliard de euro între 2008 şi 2012

0

– Valoarea contractelor multianuale de întreţinere a drumurilor naţionale şi autostrăzilor din România în perioada 2008 – martie 2012 depăşeşte un miliard de euro (5 miliarde de lei), potrivit informaţiilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Valoarea totală a contractelor, valabile în perioada 2008 – 31 martie 2012, este de 4,45 miliarde lei, fără TVA, reprezentând peste un miliard de euro, potrivit sursei citate. Multe dintre contracte, încheiate pentru fiecare Secţie de Drumuri Naţionale, au fost semnate pe parcursul anului 2008.

Pentru întreţinerea celor două autostrăzi au fost alocate 101,16 milioane lei, fără TVA, pentru Autostrada Bucureşti – Piteşti, inclusiv Centura Piteşti, iar pentru Autostrada Bucureşti – Cernavodă au fost alocate 121,90 milioane de lei, fără TVA.

Întreţinerea include atât deszăpezirea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor, cât şi lucrări de protecţie, reparaţii sau aducere la starea iniţială a acestor drumuri în cazul unor situaţii în care drumul este afectat de cauze naturale, alunecări de teren, ninsoare sau de încălcarea normelor legale privind portanţa în cazul transporturilor de marfă.

CNADNR va organiza, începând cu luna februarie, licitaţii pentru serviciile de întreţinere curentă a drumurilor naţionale şi în perioada 2012 – 2014 în zona Bucureştiului şi la alte trei direcţii de drumuri.

Valoarea totală a contractelor este de 205 milioane de euro, fără TVA, urmând ca în prima parte a anului să fie scoasă la licitaţie întreţinerea a 8.700 de kilometri de drumuri naţionale, potrivit anunţului companiei.

Noile contracte conţin clauze stricte pentru a asigura respectarea parametrilor de calitate. În acest sens, pentru neîndeplinirea totală a unei comenzi, prestatorul va plăti daune compensatorii în cuantum de 20% din valoarea comenzii, iar pentru neîndeplinirea parţială a unei comenzi prestatorul va plăti daune compensatorii în cuantum de 10% din valoarea comenzii.

Totodată, pentru neexecutarea totală a unei comenzi prestatorul va plăti daune compensatorii de 100.000 euro, iar în cazul unei defecţiuni prestatorul va înlocui utilajul defect în maximum două ore de la constatare.

Utilajele de deszăpezire (închiriate) vor fi dotate cu GPS (pentru monitorizare şi evidenţa activităţii) şi cu softul aferent, furnizând orele de funcţionare şi traseele parcurse, care vor fi ataşate la situaţiile de lucrări, mai prevede contractul cadru ce urmează să fie încheiat cu fiecare direcţie de drumuri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.