Italia/Concordia: Fiecare pasager va fi despăgubit cu 11.000 de euro, conform unui acord

0

Compania Costa Crociere, proprietarul navei Concordia, şi mai multe asociaţii ale pasagerilor care au supravieţuit naufragiului din 13 ianuarie, au ajuns vineri la un acord ce prevede despăgubirea fiecărui pasager cu 11.000 de euro, plus alte cheltuieli, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Înţelegerea a fost anunţată după o zi de negocieri între companie şi asociaţii de consumatori reprezentând 3.206 persoane care nu au suferit răni în urma naufragiului.

„Acordul priveşte circa 3.000 de pasageri din 60 de ţări, dintre care în jur de 900 de italieni. Estimăm că aproximativ 85% dintre ei vor adera la acest acord”, precizează comunicatul transmis de Adoc, una dintre asociaţii.

Pe lângă cele 11.000 de euro, Costa Crociere le va mai plăti pasagerilor circa 3.000 de euro/persoană, reprezentând costul biletului şi eventuale cheltuieli de transport sau medicale. Copiii vor primi aceleaşi sume ca şi adulţii. Banii vor fi plătiţi în termen de o săptămână de la acceptarea ofertei, caz în care pasagerii sunt obligaţi să renunţe la acţionarea în justiţie a companiei.

Răniţii sau familile victimelor nu sunt vizaţi de înţelegere, a subliniat Adoc.

Pachebotul Costa Concordia, având la bord 4.229 de persoane, dintre care 1.000 de membri de echipaj şi de trei ori mai mulţi turişti, a naufragiat în seara zilei de 13 ianuarie, după ce a deviat de la ruta stabilită şi s-a izbit de o stâncă foarte aproape de insula Giglio, în largul coastelor Toscanei. Bilanţul provizoriu al tragediei este de 16 morţi şi 16 dispăruţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.