Turiştii au condiţii excelente de schi la Sinaia, Buşteni şi Azuga

0 13

– Zăpada care a căzut în ultimele zile în judeţul Prahova a dus la formarea unui strat consistent pe pârtiile din staţiunile montane Sinaia, Buşteni şi Azuga, iubitorii sporturilor de iarnă fiind aşteptaţi în număr mare pe Valea Prahovei în week-end.

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Sinaia, în această staţiune se poate schia, vineri, la altitudini mari doar pe Drumul de Vară, în condiţiile în care instalaţiile care deservesc celelalte pârtii sunt pe alocuri îngropate în zăpadă.
‘Pârtiile sunt bune, dar deocamdată nu am pornit instalaţiile pentru că pe unele trebuie să le scoatem din zăpadă. Mâine (n.r. sâmbătă) vor merge toate, cu excepţia pârtiilor Târle şi Papagal, în aceste două zone riscul de avalanşă fiind maxim. La altitudini mari, vizibilitatea este redusă, iar temperatura este de -8 grade’, au declarat reprezentanţii Salvamont Sinaia.

De asemenea, în această staţiune se poate schia şi pe Pârtia Nouă, care face legătura între Cota 1.400 şi Cota 1.000, aceasta fiind deservită de telegondolă. Stratul de zăpadă măsoară aici peste un metru.

La Buşteni, turiştii pot practica sporturi de iarnă pe Kalinderu I şi Kalinderu II, acesta fiind primul week-end în care cea din urmă pârtie este dată în folosinţă pe toată lungimea.

Administratorul domeniului schiabil de la Buşteni, Ion Vasilescu, a declarat că stratul de zăpadă tasată de pe cele două pârtii variază între 40 şi 50 de centimetri, dar şi că turiştii au posibilitatea de a se distra şi pe pârtia de sanie de aici şi în parcul de distracţii.
‘Ambele pârtii Kalinderu sunt funcţionale şi oferă condiţii excelente de schi. Pe Kalinderu I funcţionează şi nocturna, iar Fun Park-ul, care a fost închis o perioadă din cauza zăpezii şi a viscolului, este din nou deschis publicului’, a afirmat Vasilescu.

Turiştii nu vor putea urca pe Platoul Bucegi, pentru că telecabina este oprită.

La Azuga, este practicabilă vineri doar pârtia Sorica, stratul de zăpadă măsurând între 50 şi 70 de centimetri.

Instalaţiile pe cablu care deservesc pârtia funcţionează fără probleme, iar sâmbătă va fi dată în funcţiune şi pârtia Cazacu, după ce aceasta va fi reamenajată în urma căderilor masive de zăpadă din ultimele zile.

Salvamontiştii avertizează asupra faptului că, în continuare, pe văile din Masivul Bucegi riscul de producere a avalanşelor este maxim.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata