Folosirea excesivă a tabletei digitale tactile provoacă dureri musculare şi torticolis

0

Folosirea excesivă a tabletelor digitale tactile riscă să ducă rapid la apariţia durerilor musculare şi a torticolisului, provocate de poziţia proastă, avertizează un studiu care recomandă ca aceste gadget-uri să nu fie puse pe genunchi, scrie 7sur7.be.

Deşi tabletele digitale nu sunt grele şi sunt uşor de manevrat, ‘utilizarea lor se asociază cu flexarea capului şi a gâtului’, lucru care nu se întâmplă la calculator. Prin urmare, ele provoacă ‘reale îngrijorări în privinţa apariţiei durerilor la gât şi umeri’, arată Jack Dennerlein, chirurg ortoped şi specialist în sănătate publică la Harvard (Statele Unite), care a condus studiul.

Studiul recomandă ca utilizatorii să evite să pună tabletele pe genunchi, cel puţin atunci când se uită la un film. Şi situaţia inversă este nocivă: folosirea tabletei într-o poziţie prea ridicată pentru a tasta pe ecran poate avea efecte nefaste. ‘Este nevoie să se mai efectueze studii asupra efectelor tabletelor şi a configuraţiei lor asupra braţelor şi mâinilor’, adaugă dr Dennerlein.

Greutatea medie a capului unui adult este de 4,5 – 5,5 kg. În situaţia ideală, în care se poate trasa o linie dreaptă de la ureche, umăr, şold, genunchi şi gleznă, greutatea se repartizează pe tot corpul. Însă, când se îndoaie gâtul înainte ca să se vadă ecranul, capul se dezaxează şi greutatea exercitată pe corp poate creşte de patru ori.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.