CNVM a validat Consiliul de Administraţie al BVB

0

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a validat, luni, noii membri ai Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, aleşi de Adunarea Generală a Acţionarilor BVB, care a avut loc pe 9 ianuarie, a anunţat  într-un comunicat CNVM.

Validarea a fost individuală pentru fiecare membru al CA.

Lucian Anghel, economistul şef al BVB, a fost validat în postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei. Din Consiliul BVB mai fac parte Stere Farmache, Dan Viorel Paul, Octavian Molnar, Pompei Lupşan, Galina Narcisa Oprea, Valerian Ionescu, Matjaz Schroll şi Robert Cosmin Pană.

Bursa a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de luni, cu o depreciere de 0,87 la sută a indicelui general al pieţei BET-C.

De asemenea, indicele BET-FI al SIF-urilor a consemnat o scădere de 1,15%, indicele principal BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate, era în scădere cu 0,98%, iar ROTX s-a depreciat cu 1,14%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 1,15%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a consemnat o scădere de 1,28%.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.