Preşedintele Sarkozy dă de înţeles că va candida pentru un nou mandat

0 7

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a lăsat să se înţeleagă duminică (29 ianuarie 2012), foarte clar, că în primăvară va candida pentru un nou mandat, afirmând că este „hotărât” şi că nu se va eschiva de la întâlnirea cu francezii, informează AFP.

„Am o întâlnire cu francezii, nu mă voi eschiva”, a afirmat el în cursul unei intervenţii televizate, în timp ce încă nu şi-a oficializat candidatura pe care observatorii şi mediul politic o consideră ca pe un fapt împlinit.

„Se apropie, în orice caz există un termen-limită”, fixat pentru 16 martie, a declarat el, justificând această expectativă prin necesitatea de a continua să conducă ţara în săptămânile ce vor urma. Alegerile în două tururi sunt programate pentru 22 aprilie şi 6 mai.

„Dacă într-o bună zi trebuie să intru în campanie, din acel moment voi fi candidat (…) şi nu vreau să pun ţara în situaţia de a avea un preşedinte care este candidat luni întregi”, a subliniat el în cursul unui interviu acordat duminică mai multor posturi de televiziune din Franţa, ocazie cu care a anunţat o serie de reforme pe care le doreşte adoptate înainte de încheierea mandatului său.

Majoritatea colaboratorilor săi sunt convinşi că Nicolas Sarkozy, în vârstă de 57 de ani, va candida pentru un nou mandat. Cancelarul german, Angela Merkel, a făcut cunoscut în cursul week-endului că va participa la mitinguri pentru a-l susţine pe Nicolas Sarkozy.

Anunţul oficial al candidaturii nu va avea loc însă înainte de sfârşitul lui februarie sau începutul lui martie, în pofida avansului de care se bucură în intenţiile de vot candidatul socialist François Hollande.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata