Andreea Paul Vass: România, cea mai mare creştere din UE, în T3 2011

0

România îşi păstrează prima poziţie din UE-22, cu cea mai mare creştere economică, înregistrând o rată de creştere de 1,8% în trimestrul al treilea din anul 2011, comparativ cu trimestrul anterior, arată o analiză publicată, marţi, de Andreea Paul Vass, consilier de stat al premierului.

„Sectoarele economice care au contribuit la acest succes sunt agricultura, cu cea mai spectaculoasă creştere în trimestrul al treilea din anul 2011, de peste 22%, urmată de construcţii (7%) şi industrie (6%). Faţă de trimestrul corespunzător din anul 2010, creşterea economică de 4,4% din trimestrul al treilea a poziţionat România pe locul 5 în UE, fiind depăşită doar de Estonia, Lituania, Letonia şi Suedia. PIB s-a ridicat la 155 miliarde lei la preţuri curente. În primele nouă luni din anul 2011, PIB a ajuns la circa 388,7 miliarde lei la preţuri curente, în creştere cu 2,7% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2010, ca urmare a sprijinului venit în special din agricultură (16,4%) şi industrie (6,8%)”, arată analiza.

Consilierul reaminteşte că Agenţia de evaluare Moody’s a confirmat estimările Executivului pentru creşterea economică şi pentru inflaţie în anul 2012.

„Agenţia de rating Moody’s estimează o creştere economică de 2,2% pentru România, susţinută de accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi un nivel al inflaţiei de 3% în anul 2012. Cifrele prognozate se aliniază estimărilor executivului şi confirmă corectitudinea evaluării economice pentru anul care ne stă în faţă”, subliniază Andreea Paul.

Salariul mediu încasat efectiv de un angajat a crescut cu 2,3%, în luna noiembrie 2011, faţă de luna precedentă, ajungând la valoarea de 1.491 lei. Dacă ne raportăm la luna noiembrie din anul 2010, un salariat a primit cu 114 lei mai mulţi bani în mână din câştigul salarial (echivalentul unei creşteri de 8,3%), subliniază analiza.

Salariul minim brut a crescut de la 670 lei la 700 lei la începutul anului 2012. Peste 790.600 de persoane beneficiază de această majorare, dintre care mai mult de 125.700 de bugetari. Creşterea acoperă integral inflaţia prognozată pentru anul 2012.

Veniturile medii lunare ale unei familii au fost de 2.402 lei în al treilea trimestru din anul 2011, cu 7,7% mai mari comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2010. Cheltuielile pe familie s-au ridicat în medie la 2.167 lei lunar în penultimul trimestru din an, în creştere cu 7,2% faţă de al treilea trimestru al anului precedent. Cheltuielile au solicitat 90,2% din nivelul veniturilor totale.

Evoluţia veniturilor şi a cheltuielilor a permis unei familii să economisească un pic mai mult, adică 235 lei pe lună în al treilea trimestru din anul 2011, faţă de 209 lei în aceeaşi perioadă a anului anterior.

De asemenea, inflaţia a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani în luna decembrie 2011.

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 3,14%, în luna decembrie din anul 2011. Preţurile la mărfurile alimentare au crescut cu 6%, la mărfurile nealimentare cu 6,2% şi la servicii cu 4,5% în luna decembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Faţă de luna noiembrie 2011, indicele preţurilor de consum semnalează o creştere a preţurilor faţă de luna precedentă (0,23%).

Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,4%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,1%, respectiv 0,3%.

Rata anuală a inflaţiei, de 3,2% în ultima lună din anul 2011, menţine România pe poziţia a 14-a, la jumătatea clasamentului UE-27, conform Eurostat. Cu acest nivel al inflaţiei depăşeşte cu 0,2 puncte procentuale media europeană de 3%. Dintre ţările din regiune, România are performanţe mai bune decât Slovacia (4,6%), Polonia (4,5%), Ungaria (4,1%), Estonia (4,1%), Letonia (3,9%) şi Lituania (3,5%).

Nivelul inflaţiei lunare înregistrează performanţe şi mai bune: cu 0,2% în luna decembrie faţă de luna anterioară, sub media europeană de 0,3%, relevă analiza.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.