În timp ce SUA şi Rusia îşi dispută supremaţia în Siria, tot mai mulţi civili îşi pied viaţa în luptele dintre rebeli şi forţele guvernamentale

0 9

Rusia se opune propunerii diplomaţilor occidentali şi arabi privind cedarea puterii în Siria de către preşedintele Bashar al-Assad, titrează cotidianul „The New York Times” . Membrii Consiliul Naţional sirian, un grup de opoziţie aflat în exil la Paris şi-a exprimat poziţia în favoarea planului susţinut de Liga Araba şi de Organizaţia Naţiunilor Unite, în timp ce Statele Unite au criticat poziţia Moscovei în defavoarea democraţiei.

„Am văzut consecinţele în ultimele 10 luni” a declarat Susan E. Rice, ambasadorul american în Siria. Ea făcut referire la acţiunile Rusiei şi Chinei care au respins ultima încercare, din octombrie anul trecut,  de a instaura un sistem democratic în Siria. În cazul în care negocierile eşuează din nou în această săptămână, a spus ea, riscul este  „mai multă violenţă şi haos.”

Săptamâna aceasta a debutat cu noi atacuri din partea armatei siriene, asediate fiind mai multe oraşe  de la marginea Damascului, oraşe care au fost sub controlul combatanţilor rebeli. La nord de capitala Siriei, trupele guvernamentale au luat cu asalt Yabrud.

Potrivit statisticilor ONU, în conflictul dintre rebeli şi forţele loiale lui Assad şi-au pierdut viaţa 5400 de civili.

Ministerului de Interne al Siriei, a declarat luni că a ucis un „număr mare de terorişti”, în suburbiile de est, potrivit agenţiei de ştiri de stat. O asistentă medicală la un spital din zonă a declarat că zeci de membri ai serviciilor de securitate au fost, de asemenea, ucişi.

Liga Arabă a suspendat misiunea de monitorizare a Siriei din cuza luptelor şi a solicitat Consiliului de Securitate un plan pentru înlocuirea lui Assad şi formarea unui guvern de uniune.

La rândul său, Rusia, cel mai important aliat al preşedintelui Assad, şi-a exprimat opoziţia.. Moscova consideră în continuare că este o mare păcăleală rezoluţia Naţiunilor Unite care a dus la răsturnarea colonelul Muammar el-Qaddafi în Libia, şi vrea ca în Siria să combată o eventuală recidivă.

„Într-o încercare de a colabora cu  sirienii în vederea unei soluţionări paşnice, fără intervenţie străină şi respectând suveranitatea Siriei, am apelat la guvernul sirian şi la toate grupurile din opoziţie pentru a-şi trimite la Moscova reprezentanţii în  vederea unor schimburi informale, fără condiţii prealabile „, a spus Ministerul rus de Externe.

Consiliul National sirian  a respins  propunerea Moscovei şi a condiţionat întâlnirea doar prin demisia preşedintelui Bashar al-Assad. Condiţia a fost considerată inancceptabilă de către preşedintele sirian şi de către partea rusă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata