Emil Boc: Dacă parlamentarii Opoziţiei vor diurnă, maşină şi cazare trebuie să vină măcar la Parlament

0

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat marţi (31 ianuarie 2012), la finalul întâlnirii cu parlamentarii democrat-liberali, că speră ca Opoziţia să revină asupra deciziei de a intra în „grevă parlamentară”, invocând ca argumente „decenţa democratică” şi necesitatea asigurării unei majorităţi parlamentare pentru adoptarea unor proiecte legislative importante, cum ar fi revizuirea Constituţiei.

„Vom asigura cvorumul în primul rând prin prezenţa majorităţii parlamentare. În al doilea rând, sper ca şi Opoziţia să înţeleagă faptul că dacă îşi doresc maşină, diurnă, cazare la hotel Bucureşti, trebuie să vină la Parlament să-şi susţină punctul de vedere. Nu poţi să ai aceste drepturi şi să stai în afara Parlamentului. Cred că este o chestiune de decenţă democratică să vii aici în forul suprem al ţării şi să spui ce ai de spus”, a afirmat liderul PDL întrebat de presă ce strategie va adopta PDL în Parlament în condiţiile în care opoziţia a anunţat intrarea în „grevă parlamentară”.

Emil Boc a reamintit că anul acesta vor fi şi alegeri locale şi parlamentare. „Românii ne vor aprecia pe fiecare în funcţie de ce am făcut”, a apreciat el.

„Asta nu înseamnă că trebuie să ne luăm jucăriile şi să plecăm acasă. Eu cred că după această perioadă în care au anunţat această decizie vor reveni la aspecte mult mai raţionale. Repet, revizuirea Constituţiei nu se poate face fără Opoziţie, pentru că avem nevoie de două treimi. Au votat românii 80% să avem parlament unicameral. Atunci Opoziţia, practic, ignoră ce au decis românii prin votul la referendum?”, a mai spus preşedintele PDL.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.