Ponta: Orice tratat internaţional trebuie semnat după ce Guvernul îl prezintă publicului

0 7

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat miercuri, 1 februarie, că Guvernul României, cel actual sau cel viitor, trebuie să semneze tratate internaţionale numai după ce le prezintă publicului.

Întrebat dacă este de acord cu semnarea de către România a Tratatului european privind stabilitatea, Ponta a spus că acesta trebuie întâi prezentat românilor.

„Guvernul României, cel actual sau cel viitor, trebuie să semneze tratate numai după ce le prezintă publicului, nu aşa cum s-a întâmplat cu ACTA, care se referă la viaţa a milioane de români care folosesc internetul. Tratatul pentru stabilitate a fost prezentat alaltăieri la Bruxelles, trebuie să ni-l prezinte Guvernul României, să vedem ce înseamnă pentru români. Eu ştiu foarte clar că prevederile acestui tratat se aplică după ce intrăm în zona euro, deci după 2015, dar vreau, de principiu, ca orice tratat semnăm să-l prezentăm oamenilor, după care îl semnăm, ratificăm şi facem toate modificările necesare legislative şi dacă va fi cazul constituţionale”, a declarat Ponta.

El a adăugat că în 2013 noul Parlament trebuie să introducă modificările în Constituţie, şi pe cele cerute la nivel european şi pe celelalte „pe care le-am tot discutat în ultimii ani”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata