Regina Beatrix a împlinit 74 de ani, fiind cel mai vârstnic monarh olandez

0 6

Regina Beatrix a Olandei a împlinit marţi (31 ianuarie 2012) 74 de ani, devenind cel mai vârstnic monarh aflat vreodată pe tronul acestei ţări, însă experţii sunt convinşi că suverana nu are de gând să abdice în curând, transmite AFP.

Fiică a reginei Juliana şi a prinţului Bernhardt, Beatrix a urcat pe tronul Olandei la vârsta de 42 de ani, la 30 aprilie 1980.

Ea se numără printre cei aproximativ 2.000 de olandezi de aceeaşi vârstă care continuă să lucreze, după cum arată cifrele Biroului naţional de statistică.

„Nu are niciun motiv să se retragă. Îşi iubeşte enorm munca”, consideră Reinildis van Ditzhuyzen, istoric specializat în familia regală olandeză, pe fondul zvonurilor despre o viitoare abdicare a suveranei în favoarea fiului ei Willem-Alexander, de 44 de ani. „Ea singură ştie când va abdica”, afirmă istoricul.

Recent, regina Beatrix a calificat drept „absurde” criticile extremiştilor de dreapta conduşi de Geert Wilders, care i-au reproşat purtarea unui văl în moschei din sultanatul Oman şi din Emiratele Arabe Unite.

„Faptul că a purtat un văl nu i-a afectat deloc popularitatea”, susţine dna van Ditzhuyzen, potrivit căreia 75% dintre olandezi sunt favorabili monarhiei.

Cu toate acestea, familia regală ar trebui să fie mai atentă la imaginea sa, consideră Maria Grever, profesor de istorie la Universitatea Erasmus din Rotterdam.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata