«Chioru’» nu e supărat pe «Pitic»

0

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi (02 februarie 2012) că premierul Emil Boc a fost şi îi este în continuare un partener în încercarea de a face „ce e de făcut”.

„Premierul Boc mi-a fost, îmi este, îmi va fi un partener în continuare în a încerca să facem ce e de făcut. Noi am fost în situaţia în care am realizat foarte bine că esenţa modernizării României din ’90 şi până acum doi-trei ani a fost menţinerea instituţiilor de dinainte de ’89, pe care am aşezat legislaţia europeană. E în regulă, a mers şi aşa, până la un punct. Nu vă spun numai de ministere, uitaţi-vă la judeţe, avem aceleaşi Direcţii. (…)”

„Ce am înţeles amândoi, şi eu, şi primul-ministru, şi membrii Cabinetului: am înţeles că trebuie o reformă profundă a statului, fără această reformă, statul român nu poate fi performant. Iar, în momentul de faţă, esenţa performanţelor noastre în UE şi în corelarea dinte instituţiile statului român şi cele al UE este nevoia de a ne moderniza instituţiile pe care nu le-am modernizat, nu le-am flexibilizat, sunt prea scumpe, sunt prea birocratice”, a spus Băsescu, la conferinţa „România în UE. Cinci ani de la aderare”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.