Un autist, doi autişti, ambii preşedinţi români

0 10

Incredibil, oameni buni! Nu ştiu ce să mai zic, rămâi efectiv fără grai când priveşti mai îndeaproape circul politic absolut dezgustător din această ţară, multitudinea şi diversitatea caracterelor infecte ce caracterizează această specie pricopsită pe la noi după 1989. De pildă, Ion Iliescu s-a apucat ieri să comenteze comportamentul preşedintelui Traian Băsescu, vizavi de manifestările oamenilor din stradă. Jivina politică Ion Iliescu găseşte cu cale, dar mai ales consideră că are suficientă autoritate morală să-l descrie pe fostul comandant de navă ca fiind autist.

 

Să fie cât se poate de clar, mă distanţez fără nici o rezervă fie şi de gândul de a schiţa vreo tentativă de a-l apăra pe Traian Băsescu – chit că n-are cum avea nici în clin nici în mânecă securitatea sau confortul psihic al jucătorului nostru preşedinte cu vreun astfel de gest venit din partea unui neica nimeni ca mine – dar cred că Ion Iliescu greşeşte grav când face asemenea afirmaţii.

Şi nu pentru că n-ar fi aşa, ci pentru că, auzită din partea dumisale, e ca şi cum ne-ar înjura de mumă şi ne-ar şi scuipa drept în scăfârlie în acelaşi timp. Această constatare iliesciană ne poate face, figurativ vorbind, desigur, să ne vărsăm şi intestinele, dar în acelaşi timp cred că ar trebui să ne umple de indignare.

De ce-o fi autist numai Băsescu? Pentru că nu-şi dă demisia, la cererea mulţimii? Pentru că a reacţionat cu o întârziere uriaşă la protestele din stradă şi pentru că nu-şi va da probabil demisia nicicând, câtă vreme se ştie în siguranţă, nu contează câtă lume va ieşi în stradă să protesteze împotriva lui şi a guvernului Boc.

Dar întreb şi eu, câtă vreme simt că mai am încă acest drept – dar aceasta e altă discuţie – Iliescu ce Dumnezeu o fi fost, când îi striga lumea în stradă că nu-l mai vrea şi să se ducă dracului la Moscova, de unde-şi lua raţia de lumină!

Nici nu poate exista comparaţie între dimensiunile mulţimilor adunate în episodul Piaţa Universităţii 1990 să scandeze împotriva „emanatului” Iliescu şi alor săi siniştri companioni precum Brucan, Roman etc. şi cei care o fac astăzi, e drept, la douăzeci de ani-dezbinare distanţă.

Tovarăşul Iliescu, politrucul care mulţumea afectuos hoardelor de înarmate cu ciomege şi topoare, ghidându-le pe străzile Bucureştiului după bunul său plac, are astăzi autoritatea morală să-l arate cu degetul pe actualul preşedinte? Iliescu, responsabilul, direct sau indirect al celor peste o mie de morţi de la lovitura de stat din 1989, care ne râde în nas ori de câte ori i se reaminteşte că e cazul să dea socoteală pentru morţii din decembrie? Tocmai faptul că a fost în stare, în aceste condiţii, de un asemenea comentariu arată fără putinţă de tăgadă că e el însuşi un autist, care nu împroaşcă în jur decât comentariile care-i convin.

Sigur că da, Băsescu şi guvernul Boc sunt alţi reprezentanţi ai aşa-zisei clase politice care n-a făcut decât să adune avantaj după avantaj şi să arunce pe umerii populaţiei, prostite în permanenţă cu diverse tehnici de manipulare şi „domesticire”, tot greul tranziţiei la economia de ţeapă – da, am scris corect! – precum şi toată urgia economică generată de greşelile de guvernare, de tunurile infracţionalităţii interne şi din exterior chitite să spolieze şi să facă praf această ţară.

Da, Băsescu şi Boc sunt autişti. Da, au făcut taman pe dos în ce priveşte majoritatea promisiunilor electorale şi da, guvernarea s-a dedulcit la tot felul de şmecherii financiare, scoţând din răbdări un popor întreg. Dar nu Ion Iliescu este cel care trebuie să-i judece, chiar dacă vârsta venerabilă, aparenţa de bunicuţ cumsecade şi de tip care toată viaţa lui a fost cumpătat par cu toatele a-l recomanda. E doar o iluzie.

Rămân la opinia că nici chiar celebra sa deviză, „sărac şi curat” nu-i subţiază obrazul îndeajuns de mult pentru a-l califica la a face un asemenea gest. Căci, înlăuntrul său, acest om e la fel de găunos ca şi cei care conduc acum ţara la groapă!

Ion SCUTARU

 

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata