Misterioase sfere albăstrui, găsite în grădina unui englez în urma unei ploi

0

– Un locuitor din Dorset, Marea Britanie, a găsit în grădina sa peste douăzeci de sfere dintr-un gel albăstrui transparent, titrează site-ul news.discovery.com. Steve Hornsby susţine că bilele, care au cam doi centimetri diametru, au căzut în grădina sa în timpul unei ploi de săptămâna trecută.

Deşi Hornsby n-a văzut practic bilele căzând în timpul ploii, el crede că acestea nu s-ar fi aflat acolo înainte de furtună (din moment ce soţia sa nu a menţionat că le-ar fi văzut). El a descoperit că globulele fără miros sunt foarte alunecoase şi greu de apucat, fiind necesară o lingură pentru a le colecta.

Speculaţiile privind strania substanţă au luat amploare; Hornsby consideră că ele au fost generate de poluarea atmosferică solidificată într-un anume mod. Unii opinează că acestea erau ouă de peşte care au fost cumva ridicate şi eliberate de un stol de păsări care trecea pe deasupra regiunii în timpul ploii.

Alţii cred că au legătură cu OZN-urile sau cu extratereştii sau iar o persoană chiar s-a întrebat dacă nu cumva fiinţe din alte dimensiuni ar putea defeca astfel de bile de gel albăstriu.

Cercetătorii de la Universitatea Bournemouth, din apropiere, au prelevat unele bile pentru studiu şi au putut elimina astfel unele din explicaţiile mai puţin plauzibile.

Cotidianul The Guardian a citat un cercetător asistent pe nume Josie Pegg, care ar fi afirmat: “Acum, când avem o mostră de material, putem exclude câteva din bănuielile anterioare. După examinarea materialului la microscop de mare putere, putem spune că nu e vorba de materie vie”. Aşadar orice ar fi, nu sunt organice, deci nu sunt ouă.

Un indiciu în identificarea bilelor albastre poate fi chiar locul exact în care au fost găsite: numai în grădina lui Hornsby. Nici una n-a fost găsită pe acoperiş, în alte curţi sau pe drumurile din apropiere. Evident, dacă straniul material ar fi căzut din cer, ar fi fost găsite şi pe acoperiş sau pe o suprafaţă mai extinsă.

Cea mai probabilă bănuială: micile bile colorate şi transparente ar putea fi poliacrilat de sodiu, frecvent folosit de floricultori pentru a ţine florile proaspăt tăiate în stare perfectă, vandabilă. Gelul poate absorbi apă în cantităţi de sute de ori mai mari decât masa poprie şi o eliberează treptat, fără a declanşa putrezirea tulpinilor plantelor.

De ce s-ar afla acestea în grădina lui Hornsby? Probabil că au fost vărsate, fără a fi observate, de cineva care a tăiat flori şi le-a pus în vase cu gel hidrofil. Poate vreun copil din apropiere sau vreun  farseur a luat nişte bile albastre şi le-a aruncat peste gardul lui Hornsby, pentru amuzamentul personal.

Oricare ar fi fost modalitatea de a ajunge acolo, identitatea misterioaselor bile va fi rezolvată în curând, căci se află deja în desfăşurare o amănunţită analiză chimică a materialului cu pricina.

Foto: BBC

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.