Din lac în puţ: avem acum un premier trădător de ţară!

1

– Şi se duse Emil Boc. Ş-am trăit liniştiţi, până la adânci bătrâneţi… Aiurea-n tramvai! Chiar credeţi? Mă rog, e treaba Domniilor Voastre. Eu sunt de părere că oricine ar veni în locul liliputanului Boc va avea viaţă grea şi va fi forţat să ia măsuri nepopulare, indiferent cât de mult şi-ar dori să nu procedeze astfel, în afară numai de cazul în care ar avea de unde, dar şi hotărârea ineptă de a pune bani de la el din buzunar. Din păcate, cel numit prim ministru interimar e departe de aşa ceva.

 

Deci: Emil Boc a demisionat. Citat exact: „Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului”. În locul lui a fost numit interimar Cătălin Predoiu. Adică un nenorocit de trădător de ţară. Căci ce altceva este un individ care s-a apucat să facă lobby, atenţie, din postura de ministru al Justiţiei, pentru ca o companie germană să câştige în instanţele româneşti un proces care durează de aproape trei decenii şi în care se pare că dreptatea e de partea românilor!

Cazul e descris pe larg într-un articol al ziarului Cotidianul din 25 ianuarie, care arată cum această altă pilă a lui Băsescu a transmis indirect Ministerului Justiţiei indicaţii ca firma germană Thyssen să câştige procesul cu Metalexportimport, aflat pe rol de 29 de ani.

Totul s-a petrecut la o şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii, când Predoiu a avertizat că a aflat de la ambasadorul Germaniei că în Bundestag se discută o iniţiativă de suplimentare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare cu încă un obiectiv ce ţine de durata proceselor din România, în strânsă legătură cu nesoluţionarea procesului Thyssen-Metalexportimport.

Practic, ministrul Justiţiei sugera urgentarea procedurilor, chiar cu riscul evident de a se da câştig de cauză firmei germane. Firmă ai cărei reprezentanţi cunosc la rândul lor situaţia şi se grăbesc acum să o speculeze. Practic, nu poţi spune clar că Predoiu îi favorizează pe nemţi, dar nici că spusele lui nu aduc avantaje clare acestora. Că doar n-o fi de internat la psihiatrie, să-l auzim clar şi răspicat: „daţi, dracului, procesul teutonilor şi să ne vedem de treburi”.

În situaţia dată, l-aş întreba pe Traian Băsescu: ce facem, Domnule Preşedinte? Altul n-aţi găsit, oare? Ce ne va oferi nouă mandatul unui asemenea premier, chiar interimar?

Cum va şti el să diriguiască treburile publice, cele atât de viforoase acum – şi la propriu, şi la figurat? La ce să ne aşteptăm? La redresarea situaţiei economico-financiare a ţării? Exclus. La împărţirea dreptăţii sociale şi la tratarea cu respect a populaţiei? În nici un caz. La corectitudine şi integritate morală? Puţin probabil. De fapt, răul care trebuie schimbat e cu totul altul, nu premierul.

Domnilor care vă jucaţi de-a conducătorii acestei naţii, scroafa-i moartă-n păpuşoi! Populaţia nu vă mai crede. Mai grav e că, acum, când începe să se spargă buboiul, oamenii nu mai cred pe nimeni. La fel de înjuraţi sunt şi reprezentanţii aşa-zisei „opoziţii”.

Cei care ies să protesteze în stradă nu ştiu însă ce anume să ceară, cu excepţia demisiei preşedintelui, a numirii unui guvern de tehnocraţi şi a organizării de alegeri anticipate, soluţie de inspiraţie „uselistă”.

Un lucru este însă cert: actualul sistem de conducere a ţării trebuie să dispară. Să fie schimbat cu unul mai bun, cu ceva cât de cât controlabil. Cei douăzeci de ani de falsă democraţie au arătat fără greş că poporul, care chipurile ar trebui să fie suveran, e de fapt slugă, e masă de manevră din patru în patru ani, la votul care chipurile ar trebui să selecteze pe cei mai buni dintre cei mai buni.

Ori aşa ceva e inadmisibil. Acest lucru trebuie schimbat, nu premierul.

Ion SCUTARU

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. bunul simt spune

    excelent articol !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.