Emil Boc: Coaliţia merge pe aceeaşi structură guvernamentală, miniştrii vor fi diferiţi

0

Coaliţia merge pe aceeaşi structură guvernamentală, dar, „evident, miniştrii vor fi diferiţi”, a declarat marţi preşedintele PDL, Emil Boc, înainte de şedinţa Colegiului Naţional Director al partidului.

„La Coaliţie am stabilit calendarul pentru formarea noului Cabinet, astfel încât joi să avem votul de învestitură”, a afirmat Emil Boc.

Liderul PDL a spus că marţi partidele din Coaliţie, după discuţiile cu premierul desemnat şi „impunerea criteriilor, vor nominaliza propunerile pentru fotoliile ministeriale”. „Lucru care se întâmplă şi la PDL începând cu ora 10,30”, a adăugat Boc.

Întrebat de presă câţi miniştri vor fi schimbaţi de la PDL, Emil Boc a răspuns că deocamdată „se discută”.

Colegiul Naţional Director al PDL s-a reunit la sediul din Aleea Modrogan pentru a stabili care vor fi propunerile de miniştri cu care democrat-liberalii se vor prezenta la negocierile cu premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.