Andreea Paul-Vass a refuzat nominalizarea pentru funcţia de ministru al Economiei

0

Andreea Paul-Vass a anunţat, marţi (08 februarie 2012) seară, într-o intervenţie la Realitatea tv, că refuză, din motive personale, nominalizarea pentru funcţia de ministru al Economiei.

Potrivit unor surse politice, Andreea Paul-Vass, consilier economic al fostului premier Emil Boc, fusese nominalizată de Partidul Democrat Liberal pentru funcţia de ministrul al Economiei în viitorul Cabinet Ungureanu.

Premierul desemnat, Mihai-Răzvan Ungureanu, şi liderii coaliţiei de guvernare discutau marţi seara, la Palatul Victoria, viitorul program de guvernare şi lista miniştrilor propuşi.

În jurul orei 22,30, un reprezentant al Biroului de presă al Guvernului a coborât la centrul media şi le-a comunicat jurnaliştilor că Mihai-Răzvan Ungureanu le mulţumeşte jurnaliştilor pentru atenţie, însă miercuri dimineaţa va anunţa lista miniştrilor pe care o va prezenta Parlamentului.

„La modul real, m-a onorat încrederea colegilor mei, dar să ştiţi că am refuzat nominalizarea. Argumentele sunt, în primul rând, personale şi ţin de o traiectorie pe care am construit-o în educaţie, în profesie, în carieră în general cu foarte multă minuţiozitate şi nu am de gând să fac rabat de la acest drum. Sobru, echilibrat, toate la timpul potrivit. Am lucrat cu foarte multă pasiune ceea ce am făcut. Ştiu că au fost voci în interiorul PDL care m-au susţinut foarte puternic şi lor, într-adevăr, le mulţumesc foarte tare şi sper din suflet să nu îi dezamăgesc cu vestea pe care tocmai le-am dat-o. Este o decizie personală şi le mulţumesc tare – tare mult colegilor din PDL care şi-au pus încrederea în mine, dar rămânem colegi în continuare şi construim împreună pentru că avem un drum foarte dificil în continuare de parcurs”, a afirmat Andreea Paul-Vass.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.