Există riscul ca noul guvern să fie picat în Parlament? – vezi ce spune Emil Boc

0

– Preşedintele PDL Emil Boc consideră că este timpul pentru un nou guvern care să consolideze stabilitatea economică a ţării şi să înceapă să crească nivelul de trai al românilor.

„De aceea, am propus marţi conducerii PDL o echipă de miniştri nouă. Echipa veche şi-a făcut datoria. Repet, faptul că niciun ministru nu mai este în cabinetul Mihai-Răzvan Ungureanu nu înseamnă că oamenii din PDL, din fostul Guvern nu şi-au făcut datoria, ci dimpotrivă. Ne-am făcut datoria şi am atins obiectivul de stabilitate economică. Acum e momentul ca o altă garnitură de oameni politici ai PDL-ului să pună umărul la cel de-al doilea obiectiv al ţării şi al PDL: consolidarea creşterii economice şi începerea creşterii nivelului de trai al populaţiei”, a declarat miercuri Emil Boc, la Palatul Parlamentului.

Liderul democrat-liberalilor a dat citire apoi listei de noi miniştri ai PDL votată în Colegiul Naţional Director şi în grupurile parlamentare.

„Este o echipă tânără profesionistă, o echipă care reprezintă PDL în acest moment în actul de guvernare, evident, începând de mâine după votul de învestitură al Parlamentului. (…) E o decizie a PDL care arată responsabilitatea faţă de România şi faţă de toţi cei care cred în Partidul Democrat Liberal”, a mai spus Boc.

Emil Boc a spus că în ceea ce priveşte guvernarea s-a ajuns la punctul în care se poate construi din punct de vedere economic.

Întrebat de presă dacă există riscul ca noul guvern să fie picat în Parlament, având în vedere că nu există cvorum în anumite comisii, Boc a spus: „Coaliţia are majoritate şi sunt încrezător că mâine vom avea un nou Guvern”.

„Ar fi un gest de responsabilitate din partea întregii clase politice şi sper că gestul de responsabilitate pe care PDL l-a făcut renunţând la funcţia de prim-ministru (…) să fie tratat cu seriozitate şi de politicieni. Am demonstrat că nu suntem oameni care ne agăţăm de putere.(…) Înţelegem că ţara are nevoie de un nou Guvern în acest moment şi am făcut acest lucru. Sper ca şi clasa politică să nu lase baltă ţara şi să pună interesele de moment, partizane. Acest guvern nu este al cuiva, pentru cineva şi este un guvern al României şi reprezintă ceea ce PDL a propus fără să ţină cont de niciun parti pris politic. Refuz orice catalogare a acestui cabinet ca fiind oamenii cuiva„, a mai declarat liderul democrat-liberal.

Legat de o anumită lipsă de experienţă a noilor miniştrii propuşi de PDL, Boc a spus că oamenii aceştia vin fie „dintr-o structură de secretar de stat, fie din Parlamentul României”.

Emil Boc a afirmat că Bogdan Drăgoi, cel care urmează să deţină portofoliul Finanţelor, face parte din echipa de negociatori cu FMI, iar Claudia Boghicevici este preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor.

Emil Boc a menţionat că trebuie pornit cu bună-credinţă, că rolul critic al presei este necesar, dar „nici să demolăm totul doar pentru dorinţa de demola orice, oricând şi oriunde”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.