Cel mai sărac membru al Cabinetului UNGUREANU

0

Guvernul Ungureanu care urmează astăzi să obţină votul de încredere din partea Parlamentului este cel mai tânăr din ultimii 20 de ani. Media de vârstă a noilor miniştri ai lui Mihai Răzvan Ungureanu este de 44,5 ani, conform calculelor EVZ. Cu toate că este cel mai tânăr guvern din ultimii 20 de ani nu se poate spune că membrii acestuia sunt cei mai săraci miniştri.

Totuşi, dacă ne uităm la vârsta noilor membri şi la datele menţionate în declaraţiile de avere depuse anul trecut, se poate constata că în cazul celor mai tineri bunurile deţinute şi economiile din conturi sunt mult mai mici decât în cazul celor mai în vârstă.

De exemplu, Alexandru Nazare, nominalizat ca ministru al Transporturilor, este cel mai tânăr membru al Cabinetului Ungureanu. El pare a fi şi cel mai sărac dintre miniştri.

Conform declaraţiei de avere depuse în vara anului trecut, Nazare nu are în proprietate niciun teren şi nu deţine nicio locuinţă. Acesta nu are nici maşină personală. Nazare are totuşi două conturi la ING Bank: un depozit, deschis în anul 2010, unde are depuşi 35.398 de euro şi un cont curent, din 2007, cu un sold de 7.062 de euro.

Alexandru Nazare este “omul” Ancăi Boagiu. În perioada în care Anca Boagiu ocupa postul de ministru al Integrării, Nazare era consilierul ei, relatează Capital.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.