Ignorarea solicitărilor populaţiei, cel mai mare act de „curaj” al unei guvernari, în ultimii 23 de ani

0

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, susţine, pe blogul personal, că ignorarea „cu făţărnicie şi aroganţă” a solicitărilor clare şi evidente ale populaţiei reprezintă cel mai mare act de ‘curaj’ al unei guvernări, în ultimii 23 de ani.

”Să îi auzi pe oamenii din stradă strigând ‘Jos Guvernul’, ‘Jos Boc’, să recunoşti că nemulţumirea lor este îndreptăţită, să vorbeşti despre protestul lor şi apoi să le întorci spatele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mi se pare un gest de curaj extrem, vecin cu nebunia. Este acel tip de curaj pe care îl au cei care ştiu că nu mai au nimic de pierdut. Aşa se explică şi această tentativă de a-i clona pe miniştrii compromişi, în speranţa că nu o să observe nimeni”, spune liderul CN al PSD.

Năstase ”traduce” pentru democrat-liberali solicitarea protestatarilor – ”Jos Boc”. În opinia sa, de fapt, oamenii nu au o problemă cu Emil Boc, nici ca individ, nici ca (ex)premier, ci solicitarea se referă la guvernarea PDL.

”Pentru cei care au curajul de a face schimbări de suprafaţă, doar sub presiunea străzii şi doar atunci când se află cu spatele la zid, aş vrea să ‘traduc’ o solicitare care se regăseşte pe buzele, în mintea şi în sufletul majorităţii covârşitoare a românilor. (…) Oricât de ciudat ar fi, oamenii nu au o problemă cu Emil Boc, nici ca individ şi nici ca (ex)premier. Solicitarea lor se referă la guvernarea PDL, adică la incompetenţă, sfidare, corupţie şi aroganţă. Prin urmare, plecarea lui Emil Boc nu este suficientă, iar schimbarea unor miniştri, într-o operaţiune de disimulare ratată nu va reduce nemulţumirea românilor”, adaugă Adrian Năstase.

El spune că „arondarea” portofoliilor ministeriale „pe grupuri de interese” arată că actuala Putere nu a înţeles nimic din tot ceea ce se întâmplă la nivel social.

”Problema nu este una de persoane, ci de abordare, de stil şi competenţă de guvernare. (…) Cei aflaţi încă la Putere consideră Guvernul un fel de societate comercială în care acţionarii – Băsescu şi PDL – schimbă directorii executivi. Acest lucru este profund în neregulă, iar protestul oamenilor la asta se referă”, punctează Năstase.

Fostul premier reiterează soluţia alegerilor anticipate care ar da României un Guvern legitimat prin alegeri.

”Romania are nevoie de un Guvern legitimat prin alegeri, nu de unul încropit, sprijinit de doar 18% din populaţie (11% PDL + 6% UDMR + 1 UNPR). Este profund în neregulă ca, în actualele condiţii, să fie desemnat un nou premier şi numit un ‘nou’ Guvern de către o coaliţie fără legitimitate populară, la comanda unui preşedinte fără popularitate. În loc de un Guvern de tehnocraţi, care să ofere garanţia unui proces electoral corect, Traian Băsescu vine cu un guvern compus din persoane ale căror competenţe urmează a fi testate chiar în timpul actului de guvernare. De fapt, unii dintre ei nu au nicio legătură (prin prisma pregătirii profesionale) cu guvernarea. În aceste condiţii, pe umerii UDMR apasă o responsabilitate şi mai mare, formaţiunea maghiară fiind nevoită să joace în aceeaşi echipă cu formaţia de juniori a PDL”, conchide preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.