Câinele Uggie, vedeta din filmul „The Artist”, este noua faţă a unui joc Nintendo

0 4
Câinele Uggie, care se află pe afişul filmului mut „The Artist”, alături de Jean Dujardin şi Berenice Bejo, este noua faţă a jocului video „Nintendogs+Cats”, a anunţat compania japoneză într-un comunicat, citat de AFP.

Uggie, câinele de rasa Jack Russel care a cucerit inima Hollywoodului cel puţin la fel ca actorii oameni din film, va fi „purtătorul de cuvânt” al jocului video, care le propune jucătorilor să crească şi să îmbrace animale de companie virtuale. „Vă prezentăm primul câine purtător de cuvânt al Nintendo, Uggie! Cine poate rezista privirii acestui căţeluş?”, scrie Nintendo pe contul său Twitter.

Uggie nu mai este de multă vreme căţeluş: la zece ani împliniţi, el a fost retras oficial de pe platourile de filmare. A fost nominalizat la primele premii „Zgărzile de aur”, care-i recompensează pe câinii din filme şi care vor fi acordate pe 13 februarie la Los Angeles. El concurează cu două filme, „The Artist” şi „Water for Elephants”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata