Valentin Lazea (BNR): România este o ţară normală, la media europeană sau chiar peste medie

România este o ţară normală din punct de vedere macroeconomic, la media europeană sau chiar peste medie la unii indicatori, a declarat vineri, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, la o conferinţă la Reprezentanţa din România a Comisiei Europene.

‘România a devenit o ţară normală din punct de vedere macroeconomic, ne situăm în rândul lumii’, a spus Lazea, care a prezentat un tabel cu cinci indicatori – PIB, inflaţie, şomaj, deficit de cont curent şi deficit bugetar. ‘Dacă ne comparăm atât cu ţări dezvoltate din Occident, cât şi cu Polonia, Ungaria, Cehia, stăm uneori chiar mai bine’, a arătat economistul şef al BNR.

Citeste si:  În atenţia domnului Boc. Strict confidenţial. Salariul mediu în BNR sare de 1.100 de euro

Acesta a subliniat că România trebuie să aibă grijă să nu piardă acest statut de normalitate, pentru că se câştigă cu greu, cu eforturi şi se poate pierde într-o săptămână sau într-o lună.

Lazea a mai prezentat un ‘tablou de bord’ cu 10 indicatori, alţii decât criteriile de la Maastricht pentru zona euro, şi a arătat că România îndeplinea în 2010 şapte din cei 10 indicatori, iar în 2011 opt indicatori, pe când state ca Spania, Irlanda, Cipru, Portugalia îndeplinesc doar patru din aceşti indicatori.

Citeste si:  România şi Bulgaria au avut şi în 2010 cel mai mic PIB/locuitor din UE

Economistul şef al BNR, care a precizat că aceste opinii sunt personale şi nu angajează Banca Centrală, s-a referit şi la pactul fiscal care se discută la nivelul UE şi a apreciat că cine are nevoie de ajutor pe partea de datorii trebuie să cedeze pe partea de suveranitate.

Lazea a dat ca exemplu SUA şi a afirmat că, fără transferuri, state precum California sau New York ar fi falimentare, adăugând însă că în Europa nu sunt prea mulţi adepţi ai federalizării fiscale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close