Autorităţile italiene au început operaţiunile de extragere a combustibilului de la bordul vasului Costa Concordia

0

Autorităţile italiene au anunţat duminică (12 februarie 2012) începerea operaţiunilor de pompare a celor 500.000 de galoane de combustibil aflate la bordul vasului de croazieră Costa Concordia, eşuat în largul insulei Giglio (Toscana, centrul Italiei), transmite Associated Press.

Departamentul pentru protecţie civilă a declarat că operaţiunile de extragere a combustibilului au început duminică după-amiază, la aproape o lună după ce vasul s-a izbit de un recif şi s-a răsturnat.

Planurile de golire a rezervoarelor de pe Costa Concordia au fost amânate iniţial din cauza operaţiunilor de căutare şi salvare, iar apoi din cauza vremii nefavorabile. O scurgere de combustibil ar avea efecte dezastruoase pentru apele care scaldă insula Giglio, care face parte dintr-o zonă marină protejată.

Şaptesprezece oameni şi-au pierdut viaţa la 13 ianuarie, când a avut loc incidentul, şi 15 persoane sunt date dispărute. La bordul navei se aflau 4.229 de pasageri şi membri ai echipajului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.