Cel puţin 600 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul lunii martie 2012

0 3

Cel puţin 600 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul lunii martie 2012, dintr-un total de 35.000 de angajaţi, se arată în Memorandumul încheiat de Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

De asemenea, Poşta Română va închide 135 de subunităţi poştale, astfel încât, la finele lunii aprilie 2012, numărul acestora să fie de 5.700. Numărul oficiilor poştale a scăzut anul trecut de la 7.100 la 5.835 de unităţi la finele lui 2011.

Conform Memorandumului, autorităţile trebuie să găsească până la sfârşitul lunii iunie 2012, un investitor strategic care va prelua 20% din acţiunile CNPR, în urma unei majorări a capitalului social. Termenul iniţial pentru privatizarea Poştei Române, prin majorare de capital social, era sfârşitul lunii martie 2012.

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) şi-a diminuat pierderile considerabil în ultimul an, de la 28 de milioane de euro în 2010 la 4,3 milioane euro la finele anului 2011, potrivit directorului general al CNPR, Daniel Neagoe.

„Deşi am încheiat anul 2011 cu o pierdere de circa patru milioane euro, iar rezultatul la final de an este unul negativ, acesta trebuie pus în balanţă cu cifrele din 2010. Astfel, prin rezultatele înregistrate mai ales în semestrul al doilea al anului 2011 am reuşit să diminuăm serios pierderea cu peste 23 de milioane euro, de la 28 de milioane de euro la 4,3 milioane euro la finele anului trecut, iar trendul pozitiv înregistrat din luna august 2011 ne plasează pe drumul cel bun”, a declarat Daniel Neagoe, la finele lunii ianuarie 2012.

CN Poşta Română SA este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale, având drept acţionar majoritar statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale /MCSI/ cu 75% din pachetul de acţiuni şi Fondul Proprietatea cu 25 de procente. Poşta Română gestionează în prezent 5.800 unităţi teritoriale şi are 35.000 de angajaţi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata