Kelemen Hunor: Nu mai avem ce discuta despre anticipate după instalarea noului Guvern
Alegerile anticipate nu mai reprezintă o temă de discuţie pentru UDMR, după ce a fost instalat noul Guvern, a declarat, duminică (12 februarie 2012), preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, înainte de consultările cu preşedintele Traian Băsescu, la care va participa luni.
Liderul UDMR a arătat că soluţia pentru deblocarea activităţii Parlamentului este dialogul cu Opoziţia, pentru ca aceasta să revină la lucrările Legislativului.
„Greva parlamentară, dincolo de a da un semnal, nu este o metodă utilă. Acum, cu noul premier, putem vorbi despre o nouă şansă de a reîncepe dialogul propriu-zis cu Opoziţia. La nici o săptămână de la instalarea noului Guvern, despre anticipate nu mai avem ce discuta”, a declarat Kelemen Hunor.
În context, el a susţinut că Puterea poate asigura cvorumul la Senat, dacă se mobilizează.
„În Senat, coaliţia de la Putere, dacă e mobilizată, poate avea cvorumul”, a spus şeful UDMR.
Referitor la Tratatul european de stabilitate, Kelemen a arătat că UDMR recunoaşte necesitatea adoptării acestui document.
„Din punctul nostru de vedere, e nevoie de guvernanţă fiscală a Uniunii Europene, care reglementează atât deficitul cât şi datoria publică şi eventualele sancţiuni, dacă statele membre ies din acest cadru”, a afirmat Kelemen Hunor.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis duminică o scrisoare liderilor de partid şi formaţiuni politice parlamentare prin care îi invită la Cotroceni, luni, la consultări pe mai multe teme: perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară, dialogul dintre partidele politice şi funcţionarea Parlamentului României, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.