Pe fondul violentelor proteste în stradă, legislativul elen aprobă noi reduceri

0

Legislativul elen a adoptat un plan de noi reduceri pentru a primi un alt împrumut şi evita falimentul ţării, în vreme ce străzile Atenei au fost ocupate de protestatari, arată luni (13 februarie 2012) cele mai importante cotidiene spaniole pe primele pagini.

Grecia aprobă şi mai multe reduceri, şi în tot acest timp, pe străzi au avut loc incendii şi tulburări grave, scrie cotidianul El Pais, după ce parlamentul de la Atena a respectat în cele din urmă cerinţele UE. Propunerea premierului Papademos a fost aprobată de legislativ, însă pe durata votului, 50 de persoane au fost reţinute, şi alte zeci au fost rănite în cadrul protestelor, mai notează cotidianul menţionat.

Parlamentul elen aprobă reducerile, pe fondul indignării care a cuprins străzile, observă la rândul său cotidianul El Mundo, cu precizarea că peste 100.000 de greci au ieşit în stradă, pe străzile Atenei au fost incendiate cafenele şi magazine, iar 54 de manifestanţi şi agenţi ai forţelor de ordine au fost internaţi în spitale.

Cotidianul ABC scrie de asemenea despre faptul că parlamentul elen a adoptat încă un plan de măsuri economice de reduceri, pentru a primi al doilea pachet financiar, după ce troica a cerut guvernului de la Atena permisiunea legislativului pentru a debloca banii necesari evitării falimentului ţării.

Pe fondul unei crize grave, cu lupte de stradă afară, deputaţii greci au dat undă verde cerinţelor troicii, indică şi cotidianul La Razon, apreciind că astfel, Grecia reuşeşte să se salveze, odată cu aprobarea noului plan de reduceri.

Parlamentul elen aprobă planul de austeritate al troicii, anunţă de asemenea cotidianul catalan El Periodico, şi mai arată că guvernul condus de premierul Lucas Papademos va reuşi să primească un împrumut de 130 de miliarde de euro, pentru a evita falimentul ţării.

Atena arde din cauza aprobării planului de reduceri în legislativ, scrie şi cotidianul Publico. Această publicaţie scoate de asemenea în evidenţă faptul că premierul a reuşit să treacă prin legislativ planul de reduceri, în condiţiile unei zile întregi de proteste violente.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.