Zeci de localităţi din centrul Italiei, izolate de restul ţării din cauza ninsorilor

0

Gerul puternic şi căderile masive de zăpadă au continuat să afecteze Italia şi duminică (12 februarie 2012), mai ales centrul ţării, unde, în anumite regiuni, stratul de zăpadă măsoară şi trei metri, iar zeci de localităţi sunt izolate, informează EFE.

Situaţia cea mai gravă se înregistrează în centrul ţării şi în zona orientală a Italiei, unde ninge fără încetare de peste 72 de ore, în provincii precum Cesena (Emilia Romagna), Pesaro-Urbino (Marche), în zeci de localităţi din regiunea Abruzzo şi în provincia Avelino (Campania).

În aceste zone zăpada are peste trei metri, ceea ce a dus la izolarea a zeci de localităţi, iar sute de persoane s-au văzut nevoite să-şi părăsească locuinţele, primind adăpost în centre sportive şi hoteluri, deoarece există riscul prăbuşirii acoperişurilor, din cauza greutăţii zăpezii.

Şi în oraşul Urbino zăpada atinge trei metri şi se aşteaptă ca, din cauza ninsorii puternice, stratul să mai crească cu încă 80 de centimetri. Voluntari care acţionează pentru a ajunge la casele în care locuiesc bătrâni, pentru a le duce medicamente şi alimente, au explicat că nu mai ştiu ce să facă cu zăpada pe care o înlătură.

Aeroportul Ancona-Falconara (în regiunea Marche) rămâne închis pentru a doua zi consecutiv, din cauza căderilor masive de zăpadă. Tot în această provincie, 22 de drumuri naţionale sunt blocate de zăpadă şi se circulă greu pe alte drumuri din cauza ruperii unor copaci.

Şi regiunile Trieste şi Veneto (nord-vest) sunt grav perturbate din cauza unui vânt puternic şi îngheţat, care înregistrează viteze de până la 180 de kilometri pe oră, iar în Veneţia apa de pe canale începe să îngheţe.

În Roma, unde sâmbătă a nins abundent, duminică a ieşit soarele, situaţia a revenit la normal şi transportul urban nu întâmpină dificultăţi. Aeroportul Fiumicino nu a anunţat anulări de zboruri, însă se înregistrează întârzieri.

Surse ale armatei italiene au informat că, în prezent, 2.000 de militari şi 400 de vehicule sunt implicate în înlăturarea zăpezii pentru a asigura acces la localităţile izolate.

Potrivit AFP, 45 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza frigului.

Meteorologii au anunţat că de luni vremea va începe să se încălzească în întreaga peninsulă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.