Ucraina: Parchetul cere 4 ani şi jumătate de închisoare pentru un fost ministru din guvernul Timoşenko

0

Parchetul ucrainean a cerut marţi (14 februarie 2012) 4 ani şi jumătate de închisoare pentru opozantul Iuri Luţenko, fost ministru de interne în guvernul condus de Iulia Timoşenko, inculpat pentru deturnare de fonduri şi abuz de putere.

Procurorul Dmitro Loban i-a cerut judecătorului ‘să-l condamne (pe Luţenko) la patru ani şi şase luni de închisoare’ şi la plata unei amenzi de circa 28.000 de euro.

Luţenko, închis din decembrie 2010, este acuzat de abuz de putere pentru că a majorat ilegal pensia oferită şoferului său şi l-a ajutat să obţină gratuit un apartament de la stat.

Starea de sănătate a lui Luţenko s-a deteriorat, potrivit unor apropiaţi.

Luţenko a fost una dintre figurile importante ale Revoluţiei Portocalii din 2004, în urma căreia au ajuns la putere lideri politici prooccidentali, printre care şi Iulia Timoşenko.

Închisă din august, ea a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.

Alţi câţiva dintre aliaţii săi care au făcut parte din guvern sunt vizaţi de anchete pentru abuz de putere deschise după înfrângerea Iuliei Timoşenko la alegerile prezidenţiale din 2010, câştigate de actualul şef al statului, Viktor Ianukovici.

Occidentul a denunţat aceste procese împotriva unor foşti responsabili guvernamentali, considerându-le a fi motivate politic.

Un fost ministru al economiei din cabinetul Timoşenko, Bogdan Danilişin, vizat de o anchetă judiciară în Ucraina, a primit azil politic în Cehia în ianuarie 2011. Soţul Iuliei Timoşenko a beneficiat de o decizie similară un an mai târziu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.