ORDA: ACTA nu va aduce prejudicii personale utilizatorilor de Internet din România

1
Acordul multilateral antipiraterie (ACTA) nu va aduce prejudicii personale utilizatorilor de Internet şi nu va atrage măsuri suplimentare acestora, a declarat, miercuri (15 februarie 2012), într-o conferinţă de specialitate, Răzvan Câşmoiu, directorul Direcţiei de expertiză şi constatări din cadrul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA).„Din punct de vedere al Legii nr.8, al drepturilor de autor şi a drepturilor conexe din România, semnarea acestui acord (ACTA, n.r.) nu va aduce modificări acestei legi. Considerăm că acest acord nu va aduce prejudicii personale utilizatorilor de Internet şi nu va atrage măsuri suplimentare utilizatorilor de Internet”, a afirmat Câşmoiu.

Reprezentantul ORDA a adus în discuţie o serie de precizări comparative între prevederile din ACTA şi din Legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe din România.

„La articolul 23, alineatul 3 din ACTA se prevăd sancţiuni pentru prezentarea unei opere cinematografice într-o sală de proiecţie. În acelaşi timp, legea românească acoperă toate tipurile de opere, iar comunicarea publică a acestora fără acordul autorilor este sancţionată cu închisoare de la o lună la doi ani. De asemenea, la articolul 27, alineatul 5 din ACTA se specifică faptul că fiecare parte prevede măsuri de protecţie împotriva neutralizării măsurilor tehnice asupra produselor, dar numai pentru fonograme. În legea românească este vorba despre o paletă mai largă privind măsurile tehnice de protecţie. La articolul 139, indice 8 din Legea naţională, care nu are corespondent în ACTA, se arată că este infracţiune punerea la dispoziţie publicului larg a oricărei opere a unui autor fără acordul acestuia, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa oriunde şi oricând”, a explicat oficialul ORDA.

România a semnat, în data de 26 ianuarie a.c., alături de alte 21 de state membre UE, acordul internaţional antipiraterie de protejare a drepturilor de autor, ACTA.

Acordul, ce ar urma să fie ratificat de Parlamentul European în luna iunie, a fost semnat, printre altele, de: Polonia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Portugalia, România, Grecia, SUA, Canada şi Coreea de Sud.

Germania, Olanda, Estonia, Cipru şi Slovacia sunt singurele state din UE care nu au semnat ACTA.

Documentul este un acord care urmăreşte să armonizeze standardele internaţionale privind protecţia drepturilor celor care produc muzică, filme, medicamente, modă şi o serie de alte produse care cad deseori victime furturilor de proprietate intelectuală.

ACTA vizează, de asemenea, pirateria online de filme şi muzică. Cei care se opun acordului se tem că acesta va permite autorităţilor să blocheze conţinutul pe internet.

Până la ora actuală, au suspendat discuţiile privind aprobarea prevederilor ACTA state precum: Cehia, Bulgaria, Letonia, Polonia şi Germania.

Guvernul de la Bucureşti a precizat, la finele lunii ianuarie, că semnarea de către România a Acordului multilateral antipiraterie – ACTA nu echivalează cu intrarea sa în vigoare, ci este doar o etapă dintr-un proces care ar urma să se încheie în vara acestui an cu un aviz din partea Comisiei Europene.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. aprodu spune

    Minciuni din partea unor hiene!

    Nu ii credeti pe cei care vor sa va spioneze fara mandat.

    Pana la cenzura si pumn in gura nu mai e decat un pas.

    Seful guvernului si presedintele sunt securisti, chiar NU ajunge?

    NU SPIONAJULUI !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.