Vreme geroasă dimineaţa în majoritatea zonelor ţării şi risc mare de avalanşe în Bucegi şi Făgăraş

0
Vremea va fi rece, geroasă mai ales dimineaţa, în majoritatea zonelor ţării, în timp ce la munte, la altitudini înalte riscul de producere a avalanşelor rămâne mare, potrivit Raportului zilnic privind situaţia hidrometeorologică şi a calităţii mediului, publicat, miercuri (15 februarie 2012), de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).

Din punct de vedere meteorologic, în intervalul 15 februarie, ora 09:00 – 16 februarie, ora 09:00, la nivel naţional vremea va fi rece, geroasă în orele dimineţii în majoritatea zonelor.

De asemenea, în vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi mai mult noros şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, va ninge, iar vântul va prezenta intensificări în Câmpia de Vest şi în zona de munte, viscolind şi spulberând temporar zăpada.

În restul teritoriului, înnorările vor fi doar temporare, izolat va fulgui spre seară şi noaptea, iar vântul va deveni, în general, moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 şi zero grade Celsius, iar cele minime între -12 şi -2 grade Celsius. Pe arii restrânse, în sudul şi sud-estul teritoriului, se va semnala ceaţă asociată şi cu depunere de chiciură, îndeosebi dimineaţa.

La Bucureşti, vremea va continua să fie rece, chiar geroasă dimineaţa, când în unele cartiere va fi ceaţă. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Maxima zilei se va situa în jurul valorii de -7 grade Celsius, iar peste noapte termometrele vor arăta între -10 şi -8 grade Celsius.

Din punct de vedere al prognozei nivologice (stabilitatea şi evoluţia stratului de zăpadă), până joi la orele 20:00 se menţine riscul mare de producere al avalanşelor la altitudini de peste 1.800 metri şi sub 1.800 metri, în masivele Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic).

Tendinţa pentru următoarele două zile este de vreme rece şi geroasă în zonele înalte, unde cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse în noaptea de 15 spre 16 februarie şi în cursul zilei de 16 februarie, şi doar local în dimineaţa zilei de 17 februarie, va ninge moderat.

Izolat, cantităţile de precipitaţii pot depăşi 10 l/mp în 24 de ore, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări susţinute, viscolind şi spulberând zăpada în zonele înalte. De asemenea, local, se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

Conform datelor oficiale, joi la ora 14:00, stratul de zăpadă măsura: 182 cm la Bâlea-Lac, 101 cm la Vf. Omu, 123 cm la Sinaia, 96 cm la Predeal şi 80 cm la Fundata.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.