O societate în declin: copiii, la 5 ani, poartă scutece şi nu ştiu cum să deschidă o carte

0

– Din experienţa unui profesor de la o şcoală din sudul Angliei:

„Arunc  o privire către ceas, îmi dau seama că este timpul să schimb scutecele lui Lily. Din experienţele trecute, nu va fi aşa uşor.  În general, copiilor nu le place când le sunt schimbate scutecele,  dar nu asta e problema.  Lily nu mai este un copil aşa de mic, are cinci ani”.

Aşa îşi începe o zi de muncă un profesor de la o şoală primară dintr-o localitate din sudul Angliei. În continuare, cadrul didactic descrie cu ce se ocupă la acea şcoală, scrie Daily Mail.

Şi Lily nu este singurul copil din clasa mea, care poarta încă scutece. Lucrez într-un oraş bogat,  în partea de sud a Angliei. Ceea ce se întâmplă, în fiecare zi, poate fi descris, în  cel mai bun caz, ca iresponsabilitate părintească, şi  în cel mai rău caz ca neglijenţă. Eu învăţ copiii de patru şi cinci ani să folosească toaleta. Părinţii cred că aceşt copiii vor învăţa singuri să folosească toaleta sau cred că este resposabilitatea şcolii să predea aşa ceva.

Un sondaj efectuat de către Asociaţia profesorilor şi lectorilor a constatat că profesorii cred că elevii din ciclul primar sunt mai puţin independenţi. Există un copil în clasa mea, care are grave probleme dentare din cauza consumului de băuturi acidulate. Cel mai îngrijorător este faptul că, la vârsta de cinci ani, acest copil nu bea din cană, ci din sticlă cu tetină (biberon).  Lucy nu-şi  aduce sticla la şcoală, dar  mi-a spus că bea cu „biberonul” ei.

Cariile dentare sunt  o dovadă în acest sens. Dinţii din faţă sunt ca nişte cuie mici negre. Bietul copil are, de asemenea, probleme reale de vorbire.  Ea nu poate pronunţa multe sunete. Am sunat  la părinţi, acasă, şi am solicitat mamei să-i facă programare la dentist. În cele din urmă, sub presiunea extraordinară a şcolii, a fost la dentist”.

„În ultimii anii am asistat la un declin şocant în ceea ce priveşte deprinderile copiilor” – povesteşte profesorul.  Spune că: „ la şcoală, ne aşteptăm să ştie cum să folosească un grup sanitar, cum să-şi agaţe în cuier hainele,  cum se mănâncă cu un cuţit şi o furculiţă. Mulţi dintre copii nu pot. Nu au fost învaţaţi niciodată. Părinţii cred că nu este responsabiliatea lor, ci este treaba profesorilor.

În fiecare vară, am vizitat casele celor 30 de copii care se vor alatura clasei mele în noul an şcolar. În aproximativ două treimi din aceste case, am văzut seturi de televizoare cu plasmă, jocuri şi console de stat-of-the-art echipamente de calculator. Nu am văzut jucării sau cărţi.

Este greu de crezut, dar mulţi părinţi abia le vorbesc copiilor. Se deranjează prea puţin cu educaţia.  O colegă mi-a spus că în clasa ei copii de cinci ani sunt în imposibilitatea de a vorbi în propoziţii corecte.”Dă-creion,” este aşa-zisa propozitie.

Am renunţat şi la activităţi, cum ar fi pictura, deoarece mulţi dintre copiii din clasa mea nu pot ţine o pensulă în mână. Tristul adevăr este că mulţi dintre copii nu ştiu cum să se joace. Ei nu au fost niciodată antrenaţi în jocuri imaginare. Nu pot să se concentreze pe construirea unui turn din Lego, nu ştiu să monteze trenulete pe şinele de cale ferată .

Tommy, un băieţel de cinci ani, din clasa  mea, era  maestru pe calculator. Putea manipula un mouse cu uşurinţă şi deschidea programe,  în schimb nu avea  nici o idee cum să deschidă  o carte.  Nu avea nici o idee cum să ţină un creion în mână. Nu ştia cum arată culoarea roşie. Din pacate, Tommy nu este singurul.

 Am încercat să fac un proiect legat de  anotimpuri. Când am folosit cuvântul creştere pentru  narcisă  mai mulţi copii s-au uitat nedumeriţi şi m-au întrebat ce înseamnă cuvântul „creştere”. Desigur, sunt şi părinţi care fac o treaba minunată în educaţia copiilor lor.

În ceea ce priveşte ora de culcare, mulţi copiii nu o au stabilită. Ajung la şcoală atât de epuizaţi de jocurile  pe computere încât la primele ore ale dimineţii adorm instantaneu. Eu îi iubesc pe cei mici şi mă simt tristă când unii dintre ei vin la şcoală, în timpul iernii, fără şosete. Nu este vorba de sărăcie. Pur şi simplu este un detaliu care este sărit de părinţi. De aceea, ţin în geanta mea cateva perechi  de şosete şi  lenjerie curata.

Este foarte dificil să lucrezi cu copii în condiţiile în care părinţii nu colaborează.  Am avut o discuţie cu mama unui băieţel, care scuipase alţi copii, în final aceasta a făcut  o plângere împotriva mea la director, şi, spre surprinderea mea, el recomandat să-mi cer scuze. Îmi place munca mea, îmi place să văd copiii cum cresc, cum învaţă, cum  înfloresc”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.