Preşedintele grec îl acuză de „insultă” pe ministrul german de finanţe

0
Preşedintele grec l-a acuzat miercuri (15 februarie 2012) de insultarea ţării sale pe ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, reflectând creşterea resentimentelor publice faţă de Berlin asupra stării cumplite a economiei Greciei, relatează Reuters.

Vizibil supărat, preşedintele Carolos Papoulias l-a scos în evidenţă pe Schaeuble, după ce ce acesta din urmă a părut a sugera că Grecia ar putea da faliment. Papoulias a atacat de asemenea alţi doi critici ai ţării sale, Olanda şi Finlanda.

„Eu nu pot accepta ca dl Schaeuble să-mi jignească ţara”, a declarat Papoulias, un veteran de 82 de ani al luptei de rezistenţă a Greciei împotriva ocupaţiei naziste în Al Doilea Război Mondial.

„Cine este dl Schaeuble să insulte Grecia? Cine sunt olandezii? Cine sunt finlandezii?”, s-a întrebat el, într-un discurs la Ministerul Apărării din Atena.

Comentariile sale marchează o intrare extrem de neobişnuită în controversa internaţională pentru Papoulias, care în mod normal ocoleşte dezbaterile politice de zi cu zi.

Resentimentele faţă de atitudinea dură germană asupra neîndeplinirii de către Grecia a obiectivelor stabilite de UE şi FMI în schimbul ajutorului financiar au devenit larg răspândite în ultimele luni, notează Reuters.

Protestatari au ars un steag german săptămâna trecută şi ziare au publicat fotografii realizate pe calculator cu cancelarul Angela Merkel în uniformă nazistă.

Cu răbdarea UE aproape pierdută faţă de politicienii greci, Schaeuble a făcut o serie de remarci critice în ultimele zile.

El a comparat Grecia cu o groapă fără fund şi a spus luni că zona euro este mai bine pregătită să treacă peste falimentul grec decât în urmă cu doi ani.

Schaeuble a mai declarat că zona euro ar face tot ceea ce ar putea pentru a evita falimentul grec, care se va întâmpla într-un mod haotic dacă Atena nu reuşeşte să asigure un plan de salvare al UE/FMI înainte de a rambursa datorii de 14,5 miliarde de euro luna viitoare.

Papoulias a subliniat ca europenii au luptat împreună în trecut şi a spus că ei ar trebui acum să lucreze împreună în timpul crizei Greciei.

„Am fost întotdeauna mândri să apărăm nu doar libertatea noastră, ţara noastră, ci şi libertatea Europei”, a mai spus el, în timpul unui prânz la care au participat ministrul apărării şi oficialităţi militare de cel mai înalt rang.

Finlanda a cerut Greciei garanţii pentru împrumuturile de salvare, în timp ce politicienii olandezi au adoptat de asemenea o atitudine dură faţă de problemele Atenei.

Cu ţara într-o criză adâncă, Papoulias a hotărât să renunţe la salariul său, a anunţat miercuri ministrul grec de finanţe.

În ciuda rolului său în mare parte ceremonial, acesta este de 280.000 de euro /370.000 de dolari/ pe an, doar cu puţin sub remuneraţia anuală a preşedintelui Statelor Unite Barack Obama, de 400.000 de dolari.

Papoulias a jucat un rol important în a ajuta la formarea actualului guvern de coaliţie de unitate naţională după ce precedenta administraţie socialistă s-a prăbuşit în noiembrie.

Prerogativele sale ca democrat sunt puternice, în timp ce el a făcut de asemenea parte din mişcarea de rezistenţă împotriva juntei militare ce a condus Grecia din 1967 până în 1974

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.