Criza tuturor resurselor

Criza petrolieră

Un geolog de la Shell Oil, pe nume King Hubbert, a prezis în 1956 că producţia de petrol din SUA va atinge un maxim la începutul anilor 1970, după care se va intra în criză – aşa-numitul „peak oil” (vârful producţiei de petrol).

Când va fi, sau a fost, maximul producţiei mondiale de petrol? Aceasta nu mai e întrebarea corectă. Forarea marină în ape adânci, exploatarea nisipurilor petrolifere, gazul de şist au extins rezervele de combustibili fosili, arată o analiză Bloomberg.

Întrebarea e acum: care este cel mai inteligent mod de a le folosi?

Exemplul iconic al peak oil-ului a inspirat întrebări relative şi la celelalte resurse. Unele, precum cele de cărbune, sunt finite. Altele, precum apa, sunt regenerabile, dar au limite în privinţa a cât de rapid pot fi refăcute rezervele. Poate face faţă Terra nevoilor noastre? S-o numim „peak everything” (maximul producţiei de orice, urmat de criză).

 

Criza uraniului

Criza de uraniu a intrat în vocabularul mondial odată cu cea a petrolului, cărbunelui şi a gazelor naturale, în 1956. Omenirea a ajuns la un maximum al producţiei de uraniu în anii 1980, pe fondul unui consum în creştere.

Totuşi, producţia a ţinut pasul cu cererea pentru că armele dezafectate după Războiul Rece au fost convertite pentru uzul de combustibil comercial. Sursele sunt acum în curs de epuizare şi un nou avânt al cererii se arată la orizont.

Dezastrul de la Fukushima a mai dat înapoi din avântul spre energia nucleară şi ridică unele întrebări privitoare la viitorul acestei tehnologii.

Citeste si:  Numărul turiştilor străini a scăzut cu 3,4% în primul semestru

 

Criza suprapopulaţiei

Sporirea populaţiei şi a nevoilor de prosperitate alimentează cele mai mari eforturi de modernizare din istorie. Populaţia va ajunge la 9,5 miliarde de oameni în 2050, de la 7 miliarde, cât are în prezent, potrivit estimărilor ONU.

Clasa medie s-ar putea tripla, generând 4,9 miliarde consumatori în 2030. Dilema globală a prezentului este cum ar putea companiile să satisfacă aceste noi pieţe fără a cădea pradă sărăcirii resurselor strategice, dar şi reculului social şi ecologic. Strategiile de sustenabilitate îşi fac simţită prezenţa, iar liderii companiilor se adaptează din mers la această lume care traversează schimbări rapide.

 

Criza tonului

Consumatorii de sushi s-au dedulcit la această delicioasă resursă. Numărul exemplarelor de ton de Atlantic cu aripioară albastră, cea mai dorită recoltă piscicolă a Japoniei, a trecut de vârful de captură, decimată de cererea globală de felii de carne fină de peşte.

Activiştii de mediu insistă pentru plasarea speciei sub protecţie, fiind în prezent ameninţată. Se estimează că, în unele regiuni, au rămas în viaţă sub 10% din populaţiile iniţiale. Criza cantitativă nu a diminuat cererea, ci dimpotrivă. Un restaurant specific japonez a plătit 730.000 dolari pe un peşte în acest an.

Cotele de pescuit internaţional sunt ignorate an de an. Comerţul cu ton a scăzut de la vârful înregistrat în 2007, dar nu suficient. În 2010, vânzările de ton cu aripioare albastre totalizau mai mult decât dublul limitei fixate prin lege.

Citeste si:  Antonescu vrea alegeri în octombrie

 

Criza apei – era apei curate şi ieftine se apropie de sfârşit

Apă există din belşug pe Terra. Oamenii utilizează mai puţin de 1/100 din 1%. Această abundenţă însă ascunde provocări locale.

În multe locuri, pânzele freatice se epuizează. Multe din sursele de apă accesate pentru uzul în ferme, fabrici, menaj etc. sunt acvifere terestre care au necesitat milenii pentru a se umple. Aceste cisterne de neînlocuit sunt pe cale de epuizare, în doar câteva decenii.

Epoca apei ieftine a trecut de vârf, potrivit lui Peter Gleick, cercetător californian care a ajutat la definirea termenului “peak water” în 2010. Vestea cea bună este faptul că există încă suficiente rezerve de apă în alte locuri, pe care oamenii trebuie totuşi să înveţe să le folosească mai eficient.

 

Criza fierului (peak iron) – pieţele emergente ţin preţurile ridicate

Există veşti bune şi rele despre „peak iron”. Vestea cea bună este faptul că cererea s-a uniformizat în SUA şi în mare parte din ţările dezvoltate. E mai uşor să reciclezi produse din fier decât să-l obţii din minerit.

Vestea proastă: pieţele emergente abia acum încep să ceară mai mult fier. Zgârie-norii din oţel, de la Bangalore la Beijing, se înmulţesc cu o viteză fantastică, şi sunt tot mai mulţi oameni care conduc maşini ca să ajungă la aceste clădiri-gigant.

Citeste si:  Cum s-ar putea propaga criza grecească

Volatilitatea preţurilor a crescut în anii din urmă, când minele nu au reuşit să facă faţă cererilor mondiale crescute, cu China în frunte. Cererea va fi ridicată până cel mai devreme în 2014, estimează Morgan Stanley. Preţul minereului de fier australian a ajuns la 184 dolari americani tona anul trecut, comparativ cu 29,40 dolari în 2004.

 

Putem să ne gândim la multe alte resurse ale omenirii, pe care nu ştim în ce măsură le mai folosim „inteligent”. Iată, pe scurt, câteva din ele:

Criza cafelei – schimbările climatice pot afecta arborele de cafea. Temperaturile în creştere şi ploile neobişnuite în America Centrală şi de Sud au diminuat recoltele în ultimii ani.

Criza cărbunelui – producţia în SUA a atins maximum posibil în 2002, iar la nivel mondial se estimează anul 2020.

Criza hranei – Pământul îi poate face faţă. Putem şi noi? Preţul grâului a crescut de patru ori în 40 de ani.

Criza de fosfor – lumea reciclează fosforul, care devine greu de minerit, dar abundent ca factor de poluare.

Criza transferului de date pe internet. Spectrum este autostrada informaţională ce deserveşte internetul. Sistemele de calcul folosesc din ce în ce mai multe informaţii care sunt transferate prin acest sistem. Vom depăşi oare limitele acestuia?

 

746 Cititori

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *