Întrebare-cheie pentru şefi: De ce angajaţii nu vă apreciază?

0

Un studiu  realizat de Development Dimensions International (DDI), firmă specializată în descoperirea persoanelor cu abilităţi de manager, a arătat că unul din trei angajaţi cred că şeful lor nu este eficient la locul de muncă, în timp ce aproape jumătate din numărul salariaţilor cred că ar putea face treaba şefului mai bine decât el.

Cercetarea  a constatat că mai puţin de 40 la sută din angajaţi sunt motivaţi ​​de şeful lor.

Nemulţumirile provin şi din refuzul şefilor de a-şi asculta angajaţii. 35 la sută din cei intervievaţi au declarat că de cele mai multe ori şeful lor nu le ascultă păsurile.

Doar 54% dintre şefi îi implică pe angajaţi în procesul luării deciziilor, ceea ce le afectează munca.

Studiul mai arată că relaţia şef-angajat nu este întotdeauna sănătoasă, bazată pe respect, onestitate şi tact. Un procent de 60 la sută din cei intervievaţi au apreciat că şeful lor este prea îngâmfat (plin de sine), în timp ce aproape o treime dintre angajaţi au spus  că acesta nu reuşeşte să-şi păstreze calmul şi să fie constructiv în diverse discuţii.

Lipsa de încredere în şeful lor i-a obligat pe mulţi să-şi caute alte locuri de muncă. Aproape 40 la sută din cei intervievaţi au declarat că şi-au dat demisia în primul rând din cauza liderului lor.

Au fost şi situaţii în care şefii au avut note mari din partea subordonaţilor. Cercetarea a aratat că  74 la sută dintre lucrători înţeleg care sunt aşteptările şefului faţă de ei,  în timp ce 66 la sută au spus că managerul lor le oferă sprijinul de care au nevoie.

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.200 de persoane, angajaţi cu normă întreagă, din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Canada, China, Germania, India şi Asia de sud-est.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.