Peste 13,34 milioane de carduri valide în circulaţie, la 31 decembrie 2011

0

Un număr de 13.348.529 de carduri valide, inclusiv co-branded şi cu funcţie electronică, se aflau în circulaţie în România, la 31 decembrie 2011, arată datele statistice publicate de Banca Naţională.

Numărul de carduri emise (inclusiv co-branded – carduri emise în parteneriat – şi cu funcţie de monedă electronică) ajunsese la 35.422.029 unităţi, la sfârşitul anului 2011.

Cardurile valide de debit aflate în circulaţie (inclusiv co-branded şi cu funcţie de monedă electronică) totalizau 11.182.110 unităţi, la 31 decembrie 2011, în timp ce cardurile de credit valide în circulaţie, cobranded şi cu funcţie de monedă electronică, ajunseseră la 2.156.286 unităţi, la sfârşitul anului trecut.

Valoarea tranzacţiilor de retragere numerar de la ATM în România, cu carduri emise în ţară, era de 25,635 miliarde lei, în timp ce depunerile de numerar la ATM au totalizat 1,171 miliarde lei.

Plăţile la comercianţi cu carduri de debit au reprezentat 29,31 milioane lei, iar plăţile cu carduri de credit au totalizat 6,06 milioane lei.

Retragerile de cash de la bancomatele din România, cu carduri emise în ţară, au fost în sumă de peste 25,635 miliarde lei, iar depunerile la ATM au avut un total de 1,171 miliarde lei.

Valoare tranzacţiilor de retragere de numerar de la ATM din România cu carduri emise în afara ţării a fost 702,23 milioane lei, iar valoarea tranzacţiilor de retragere de numerar de la ATM din străinătate, cu carduri emise în România, a fost de 479,09 milioane lei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.