Comitetul Executiv al FRF a aprobat sistemul competiţional al sezonului 2011-2012

0
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a aprobat în şedinţa sa de vineri (17 februarie 2012) referatul Direcţiei Competiţii a FRF cu privire la sistemul competiţional al sezonului 2011-2012, la nivelul Ligilor I, a 2-a şi a 3-a.

Principala noutate este aceea că din liga a 2-a nu vor mai retrograda câte cinci echipe din fiecare serie, ci doar câte trei. De asemenea, din liga a treia nu vor mai retrograda ”echipele clasate pe locurile 11-16, plus o echipă de pe locul 10, cel mai slab clasată”, ci ”echipele clasate pe locurile 14, 15 şi 16 în fiecare serie, plus alte trei echipe de pe locul 13, mai slab clasate (în total, 21 de echipe)”.

”Având în vedere faptul că Statutul FRF, aprobat în Adunarea Generală din data de 9 mai 2011, nu a intrat încă în vigoare, astfel că Hotărârea Comitetului Executiv privind modificarea sistemului competiţional nu produce efecte, propunem ca, în anul competiţional 2011/2012, să se aplice sistemul competiţional care a fost aprobat de Adunarea Generală a FRF la data de 11 mai 2009”, se arată în referatul semnat de Adrian Rămureanu, directorul Direcţiei Competiţii a FRF.

Sistemul competiţional al sezonului 2011-2012, la nivelul Ligilor I, a 2-a şi a 3-a:

Liga I: campionat în care participă 18 echipe, 34 de etape;

Se menţin în Liga I echipele clasate pe locurile 1-14;

Retrogradează echipele clasate pe locurile 15-18.

Liga a 2-a: formată din două serii a câte 16 echipe

Promovează echipele clasate pe locurile 1 şi 2 în cele doua serii.

Retrogradează echipele clasate pe locurile 14-16 în cele doua serii.

Liga a 3-a: formată din şase serii a câte 16 echipe.

Promovează echipele clasate pe primul loc în cele şase serii.

Retrogradează echipele clasate pe locurile 14, 15 şi 16 în fiecare serie, plus alte trei echipe de pe locul 13, mai slab clasate (în total, 21 de echipe).

Pentru stabilirea echipelor de pe locul 13 care retrogradează, se alcătuieşte, pentru fiecare serie, un clasament special numai pe baza rezultatelor înregistrate de echipele de pe locul 13 cu echipele de pe locurile 1-12. Echipa care a înregistrat în aceste clasamente speciale numărul cel mai mic de puncte va retrograda.

În cazul în care două sau mai multe echipe de pe locul 13 se afla la egalitate de puncte urmare a alcătuirii clasamentului special, pentru departajarea lor se vor aplica, în ordine, următoarele criterii raportate la clasamentul special: a) numărul mai mare de victorii; b) golaverajul mai bun; c) numărul mai mare de goluri înscrise; d) numărul mai mare de goluri înscrise în deplasare; e) tragerea la sorţi.

Promovează din Liga a 4-a un număr de 21 de echipe câştigătoare ale jocurilor de baraj.

Echipele din Liga I care retrogradează sunt obligate sa realizeze un barem de 25 de puncte.

Echipele retrogradate din Liga a 2-a şi Liga a 3-a sunt obligate să realizeze un barem de 20 de puncte.

Echipele retrogradate în categoria inferioară care nu realizează baremul vor fi penalizate în campionatul categoriei imediat inferioară cu diferenţa dintre punctele realizate şi cele stabilite prin barem.

În cazul retragerii sau excluderii unor echipe din campionatele Ligii I, Ligii a 2-a sau Ligii a 3-a, înainte de sfârşitul turului, baremul de puncte ce trebuie realizat de echipele care retrogradează la terminarea campionatului se reduce procentual, în funcţie de numărul de echipe retrase sau excluse.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.