Dinu Damaschin a murit în aşteptarea unei decizii a Curţii de Apel privind prelungirea mandatului de arestare

0 14

Dinu Damaschin, arestat preventiv pe 23 decembrie 2011, a murit, vineri (17 februarie 2012), în jurul orei 14,15, în timp ce aştepta decizia unei instanţe a Curţii de Apel Bacău privind recursul la prelungirea stării de arest preventiv pe o nouă perioadă de 29 de zile pronunţată de un complet de judecată al Tribunalului judeţean.

„La finele şedinţei de judecată, după ce magistraţii se retrăseseră pentru a hotărî asupra sentinţei, inculpatului Dinu Damaschin, în vârstă de 56 de ani, i s-a făcut rău. S-a solicitat rapid o ambulanţă, care a sosit, însă, doar cu un asistent medical. A fost cerut şi un medic specialist. După mai bine de 40 de minute de derulare a operaţiunilor de resuscitare, bărbatul a fost declarat mort”, a declarat, judecătorul Cătălin Şerban, preşedintele Curţii de Apel Bacău.

Potrivit acestuia, Dinu Damaschin fusese adus din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, pe baza unei citaţii emise de Curtea de Apel Bacău, „”pe picioarele sale, dar era foarte slăbit, într-o stare ce reliefa o suferinţă fizică”.

Bărbatul nu a putut să vorbească nici măcar cu avocatul din oficiu ce îi fusese fixat, spun martorii la proces.

Dinu Damaschin, cel ce se declara tatăl natural al fotomodelului Monica Columbeanu, era cercetat pentru „”trafic de persoane şi trafic de minore”.

Încă din momentul pronunţării primei decizii de arest preventiv pe 29 de zile , pe 25 decembrie, de o instanţă băcăuană, bărbatul anunţa că intră în greva foamei.

„A fost monitorizat permanent în toată această perioadă. Mai mult, deoarece a refuzat mâncarea, dar şi consultul oferit de medicul IPJ Bacău, temându-ne că ar putea păţi ceva grav în starea de arest, a fost condus de mai multe ori la Spitalul judeţean pentru diverse investigaţii. De fiecare dată s-a opus efectuării acestora şi nu dorea să i se facă perfuzii menite a-i asigura substanţele necesare supravieţuirii. Nimeni nu are dreptul să impună unui arestat renunţarea la o formă de protest. Poate doar rudele sale, dar acestea nu au intervenit”, a precizat, comisarul şef, Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău.

Acesta mai spune că Dinu Damaschin fusese condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru efectuarea unui control medical complex chiar în cursul zilei de joi.

„Medicul instituţiei noastre/ n.a.IPJ/ l-a informat pe procurorul de caz al DIICOT că, în condiţiile în care arestatul refuza de aproape două luni să mănânce, este necesară realizarea unor investigaţii la patru specialităţi gatroenteorologie, cardiologie, boli interne şi psihiatrie. Rezultatele analizelor au fost înaintate, tot joi, Serviciului de medicină legală, urmând ca acesta să se pronunţe. A intervenit astăzi, din păcate, decesul bărbatului”, a explicat, pentru Agerpres, comisarul şef Oprişan.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata