Fabrica Bosch – cea mai mare investiţie privată din Cluj

0
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a semnat, vineri, contractul cu Bosch pentru investiţia de 77 de milioane de euro pe care compania germană o va face la Jucu. Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a declarat, vineri (17 februarie 2012), într-o conferinţă de presă, că investiţia Bosch este cea mai mare din istoria Clujului pe care o face o companie privată.

„Am semnat astăzi contractul cu reprezentanţii companiei, referitor la investiţia pe care dânşii urmează să o dezvolte în Parcul industrial Tetarom III. Avem de a face cu cea mai mare investiţie privată din istoria judeţului Cluj, în valoare de 77 de milioane de euro, care va aduce până la final peste 2.000 de locuri de muncă şi va genera încasări importante la buget”, a menţionat Alin Tişe.

Bosch primeşte din partea CJ Cluj 21,5 hectare de teren, concesionate pe 99 de ani.

„Contractul acordă companiei Bosch drept de superficie pentru o perioadă de 99 de ani pentru suprafaţa de teren de 21,5 ha situată în cadrul parcului Tetarom III, aflat în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj. Investiţia se va realiza în două etape şi are în vedere, în faza finală, construirea a 80.157 de metri pătraţi construiţi la sol, incluzând o unitate de producţie, spaţii de birouri, centru logistic, clădire tehnică, parcări, alei şi spaţii verzi. Pentru dreptul de superficie, Bosch va plăti o taxă de 0,1 euro/metru pătrat pe an plus TVA, taxă ce se va achita în lei”, se precizează într-un comunicat al CJ Cluj.

De asemenea, CJ Cluj va sprijini compania Bosch pentru racordarea la utilităţi şi va asigura, pe cheltuiala sa, accesul auto şi pietonal la parcela de teren. Tot în sarcina administraţiei judeţene va reveni devierea canalului colector care traversează parcela concesionată de către Bosch.

Contractul cu Bosc prevede că, dacă îşi închide operaţiunile de la Jucu, compania germană fie restituie parcela de teren, în cel mult doi ani, în starea în care a preluat-o, fie găseşte un investitor care să preia investiţia în termenii contractului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.