Kosovo a marcat patru ani de la declararea independenţei

0
Kosovo, care a sărbătorit vineri împlinirea a patru ani de la declararea independenţei de Serbia, continuă să fie incapabil de a-şi impune autoritatea asupra întregului său teritoriu şi de a combate sărăcia, dar mai ales profunda corupţie denunţată şi de Uniunea Europeană /UE/, relatează vineri (17 februarie 2012) AFP.

Vineri, unităţi ale Forţelor de securitate din Kosovo au defilat de-a lungul principalului bulevard din Pristina, în aplauzele câtorva mii de oameni care arborau drapelele albanez şi al SUA, principalul aliat al Kosovo.

„Toţi cetăţenii văd viitorul Kosovo în interiorul UE şi al NATO şi într-o prietenie eternă cu SUA”, a declarat în faţa mulţumii preşedinta Atifete Jahjaga.

La rândul său, într-o telegramă al cărei conţinut a fost făcut public la Pristina, preşedintele american Barack Obama a salutat „progresele semnificative” realizate de Kosovo în direcţia „edificării unei democraţii pluraliste, tolerante şi multietnice în inima Balcanilor”.

Obama a dat totodată asigurări că sprijinul american pentru Kosovo va continua şi şi-a exprimat încrederea în viitoarea „integrare a acestuia în comunitatea euroatlantică”.

Aniversarea este însă umbrită de referendumul organizat marţi şi miercuri prin care etnicii sârbi din nordul acestui teritoriu au respins în proporţie de 99.74% un Kosovo independent şi au denunţat concesiile făcute în direcţia acestuia de către Belgrad, în opinia lor, la presiunile Bruxellesului.

Scrutinul nu are consecinţe legale, dar este perceput ca o lovitură dură dată eforturilor de reglementare a diferendelor între Pristina şi Belgrad.

UE, care urmează să se pronunţe în viitorul apropiat cu privire la solicitarea Serbiei de a primi statutul de candidat la aderare, cere progrese în tratativele dintre Belgrad şi Pristina înainte de a lua o decizie. S-a ajuns de altfel deja la o serie de acorduri, ceea ce nu este pe placul sârbilor din nordul Kosovo.

Pentru Pristina, referendumul a demonstrat o dată în plus că o treime dintre sârbii din Kosovo refuză să-i recunoască autoritatea. De aceea, „se poate spune că astăzi Kosovo sărbătoreşte o independenţă trunchiată”, a estimat analistul politic kosovar Artan Mustafa.

În total, în Kosovo trăiesc 120.000 de sârbi, din totalul de două milioane de locuitori. Două treimi dintre etnicii sârbi trăiesc în enclave din sud, înconjuraţi de majoritatea albaneză, şi sunt mai deschişi faţă de cooperarea cu Pristina.

Kosovo se confruntă totodată cu o profundă sărăcie, şomajul afectând 40% din populaţie, din care 15% trăieşte în sărăcie extremă, cu 1 euro pe zi, potrivit Băncii Mondiale.

În octombrie anul trecut, Bruxellesul şi-a exprimat „via preocupare” faţă de „corupţia extinsă” din Kosovo şi faţă de „capacitatea limitată de a ancheta cu privire la acest gen de delicte”.

Kosovo se află sub o formă de supervizare internaţională de la sfârşitul conflictului din 1989-1999, iar pe teritoriul său sunt prezente misiuni ale ONU şi ale UE, dar şi o forţă a NATO.

Din 2008, independenţa sa a fost recunoscută de aproape 90 de ţări, între care state membre ale UE şi SUA. Sârbii din Kosovo, dar şi Serbia susţinută de Rusia refuză să o recunoască.

„Recunoaşterea independenţei Kosovo a fost o greşeală gravă care a încălcat legislaţia internaţională. Această greşeală nu poate fi îndreptată decât dacă sârbii şi albanezii găsesc o soluţie acceptabilă”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernului sârb, Milivoje Mihajlovic.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.