NATO nu are în vedere nicio intervenţie în Siria

0 8
NATO nu are nicio intenţie de a interveni în Siria aşa cum a făcut în Libia în 2011, deoarece nu dispune de un mandat în acest scop din partea Naţiunilor Unite, a declarat vineri (17 februarie 2012) la Ankara secretarul general al Alianţei nord-atlantice, Anders Fogh Rasmussen, transmite AFP.

„Nu avem nicio intenţie de a interveni în Siria”, a afirmat Rasmussen într-un interviu acordat televiziunii publice turce TRT.

El a condamnat însă cu fermitate reprimarea contestării populare din Siria, soldată cu peste 6000 de morţi, potrivit ONU, începând din martie anul trecut.

Secretarul general al NATO a explicat în interviu că anul trecut NATO a avut un mandat clar al Consiliului de Securitate al ONU pentru operaţiunile împotriva forţelor fostului lider libian Muammar Gaddafi.

„Dar există o diferenţă în ce priveşte Siria”, a subliniat secretarul general al NATO, notând că „aceste condiţii nu există, în cazul Siriei”.

Întrebat dacă NATO are în vedere să se implice în posibile operaţiuni umanitare în Siria, pe care le susţine îndeosebi Turcia, vecină a Siriei, şi care ar avea obiectivul de a ajuta populaţia civilă afectată de violenţe, Rasmussen a exclus şi această eventualitate.

„NATO nu are niciun rol de jucat în legătură cu acest subiect”, a spus el.

Anders Fogh Rasmussen a început joi în Turcia o vizită care marchează cea de-a 60-a aniversare a aderării Turciei la NATO, în februarie 1952 şi pe pacursul căreia va evoca alături de responsabili turci chestiuni regionale, între care situaţia din Afganistan.

Turcia, în trecut aliată a Siriei, condamnă cu regularitate regimul de la Damasc şi l-a îndemnat pe preşedintele Bashar al-Assad să plece de la putere.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata