Cercetări în cazul deflagraţiilor de la Sighet pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă

0
Prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Florin Deac, a declarat că în cazul deflagraţiilor de la Sighetu Marmaţiei se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă prin explozie.

”Aş dori să aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că, având în vedere complexitatea cauzei, dosarul va fi preluat în cel mai scurt timp la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, urmând să se efectueze cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă, respectiv, prin explozie, şi de asemenea sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la legea protecţiei muncii, având în vedere că cea de a doua explozie s-a petrecut în timp ce se efectuau cercetări la faţa locului – au fost angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, angajaţi ai Poliţiei Române, ai firmei de gaz. Nu putem spune în acest moment cum nimeni nu poate spune cine se face vinovat de ceea ce s-a întâmplat”, a precizat Florin Deac, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, şeful Poliţiei Române, chestor Liviu Popa, a declarat că în zona în care au avut loc exploziile se află specialişti de la o firmă de distribuţie gaze pentru a se asigura că nu mai există pericol.

”Pentru acurateţe şi pentru a identifica toate împrejurările în care s-au comis cele două explozii am solicitat şi sunt deja în drum spre Sighetu Marmaţiei directorul de la INSEMEX – este Institutul de la Petroşani pe protecţie împotriva exploziilor. Sunt experţi care au participat şi la alte cauze şi vorbesc aici de Maternitatea Giuleşti sau explozia de la mina Anina. Suntem în etapa în care specialişti de la o firmă de distribuţie gaze sunt în zonă pentru a ne asigura că nu mai avem pericole, vulnerabilităţi, în sensul de a reduce concentraţia de gaze în zonă până la maximum admis de 4,5, din câte mi-au spus specialiştii”, a spus acesta.

El a dat asigurări că echipele care efectuează cercetări nu vor intra în zonă până nu există certitudinea că nu mai există acumulări de gaze.

”Nu vom intra acolo în zonă până nu avem certitudinea că putem să facem activităţile de cercetare la faţa locului şi acţiunile poliţieneşti. Avem echipa de criminalişti pregătită, procurorii sunt pregătiţi, îi aşteptăm şi pe experţi şi vom intra în zonă în momentul în care avem această certitudine. De asemenea este în drum spre Sighetu Marmaţiei dl director Bratu de la Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi avem o echipă de procurori şi poliţişti care sunt la sediul societăţii de distribuţie a gazului din Sighetu Marmaţiei care ridică toată documentele de proiectare şi de autorizare a gazului atât pentru magistrală, cât şi pentru utilizatori”, a menţionat Liviu Popa.

Potrivit acestuia, cele două explozii de la clubul din Sighet s-au soldat cu 17 victime care au fost spitalizate – 15 la Bucureşti, la Spitalul de Arşi şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unul la Sighetu Marmaţiei şi unul la Baia Mare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.