Majoritatea grecilor sunt în favoarea UE, în pofida austerităţii impuse

0
Trei sferturi dintre greci (75,9%) se declară în favoarea „perspectivei europene” a ţării lor şi nu doresc „ieşirea din zona euro”, în pofida măsurilor de austeritate impuse de creditori, UE şi FMI, potrivit unui sondaj de opinie publicat duminică (19 februarie 2012), informează AFP.Numai 19,6% dintre subiecţi s-au pronunţat pentru revenirea la drahmă, mondea naţională înainte de aderarea la euro, potrivit acestui studiu efectuat de institutul grec Marc între 15 şi 17 februarie pe un eşantion de 1.013 familii din întreaga ţară şi publicat în cotidianul Ethnos.Majoritatea subiecţilor (48,4%) speră că Grecia „va rămâne în zona euro dacă programul de asanare a economiei” dictat de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) „reuşeşte”, în timp ce 39,3% au o părere contrară.

Două treimi (66,5%) doresc ca programul să reuşească, iar 60% estimează că „dacă programul nu ar fi fost votat duminica trecută în parlament, Grecia ar fi riscat să intre în faliment”.

Totodată, 48% dintre subiecţi estimează că votul parlamentar în favoarea noului plan de ajutor pentru Grecia este „just”, iar 45,5% au o opinie contrară.

Opt persoane din zece (81,8%) estimează că răspunderea pentru situaţia economică a ţării le revine „guvernelor elene”, iar 9,3% consideră că este vina „pieţelor şi a speculatorilor”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.