Societatea americană Odyssey trebuie să restituie Spaniei cel mai valoros tezaur subacvatic găsit vreodată

0 5
Un tribunal din statul american Florida a cerut vineri (17 februarie 2012) societăţii Odyssey, specializată în explorarea epavelor subacvatice, să restituie Spaniei un preţios tezaur găsit pe o navă scufundată în anul 1804, relatează agenţiile AFP şi EFE, care citează surse judiciare.

Tezaurul cântăreşte 17 tone şi este compus din circa 594.000 de monede, majoritatea din argint şi purtând efigia regelui spaniol Carlos al IV-lea, cât şi din sute de obiecte din aur.

Conform deciziei judecătoreşti, acesta trebuie predat autorităţilor spaniole săptămâna viitoare. De asemenea, tribunalul american a respins solicitarea societăţii Odissey de a primi o despăgubire de peste 400.000 de dolari pentru conservarea tezaurului găsit în anul 2007 pe nava „Nuestra Senora de las Mercedes”, la o adâncime de circa 1.100 de metri.

Aceasta a plecat din Peru, cu destinaţia Spania, dar a fost scufundată de marina britanică în anul 1804, în apele din apropierea provinciei portugheze Algarve.

Tezaurul, în valoare de circa 500 de milioane de dolari, este cel mai valoros dintre cele care au fost descoperite până în prezent pe vreo epavă subacvatică.

Tribunalul american şi-a motivat decizia prin faptul că tezaurul se afla pe un vas de război al Spaniei şi prin urmare el revine acestui stat, nava aflându-se „sub „suveranitate” spaniolă.

Societatea Odyssey, care susţine că a găsit epava în apele internaţionale, a adus valorile în Florida fără să anunţe autorităţile spaniole şi a ţinut secret locul epavei.

Vicepreşedintele Odyssey, Melinda MacConnel, atribuie succesul Spaniei „influenţelor politice” ale SUA, care, în opinia sa, ar fi permis guvernului de la Madrid să obţină tezaurul şi consideră că această decizie va avea ca efect descurajarea explorării arheologice submarine.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata