Temperaturi pozitive de până la 6 grade Celsius, în următoarele 24 de ore

0 2
Temperaturile maxime prognozate în următoarele 24 de ore vor avea valori pozitive la nivel naţional, inclusiv în Bucureşti, şi se vor încadra între -4 şi 6 grade Celsius, se arată în Raportul zilnic privind situaţia hidrometeorologică şi a calităţii mediului, publicat, luni (20 februarie 2012), de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).Astfel, în intervalul 20 februarie, ora 09.00 – 21 februarie, ora 09.00, în ţară, vremea se va menţine rece, iar cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde, temporar, vor cădea precipitaţii mixte în cursul zilei şi mai ales sub formă de ninsoare noaptea.

În zona de munte va ninge, moderat cantitativ în nordul Carpaţilor Orientali, în timp ce, în restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, local va fi ceaţă asociată cu chiciură, posibil persistentă în Lunca Dunării.

Precipitaţiile semnalate izolat vor conduce la apariţia poleiului, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în Delta Dunării.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 6 grade Celsius, iar cele minime între -11 şi -1 grad Celsius, uşor mai ridicate pe litoral.

În Capitală, vremea va fi rece cu cer temporar noros. Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă asociată cu chiciură, iar vântul va sufla în general slab. Maximele înregistrate vor fi cuprinse între zero şi 1 grad Celsius, în timp ce minimele se vor situa între -8 şi -6 grade Celsius.

În ceea ce priveşte riscul de avalanşă valabil pentru zonele neamenajate din masivele Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic), acesta se menţine mare şi însemnat. În prezent, stratul de zăpadă măsoară 235 cm la Bâlea-Lac, 107 cm (Vf. Omu), 115 cm (Sinaia), 101 cm (Predeal) şi 82 cm (Fundata).

În masivul Făgăraş, stratul de zăpadă proaspată uscată de la suprafaţă măsoară 30-50 cm, dar poate depăşi pe alocuri această dimensiune.

Totodată, în Bucegi, stratul de nea este mai redus la suprafaţă, dar la altitudini mai joase acesta are o rezistenţă scăzută şi măsoară circa 20-30 cm.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata