UE autorizează un nou tratament împotriva melanomului

0 5
Grupul farmaceutic elveţian Roche a primit autorizaţia Comisiei Europene pentru medicamentul său Zelboraf, destinat tratării celei mai agresive forme de cancer al pielii, transmite AFP, citând un comunicat al companiei.

Autorităţile europene au aprobat folosirea Zelboraf ca monoterapie în cazul adulţilor suferinzi de melanom metastatic cu gena Braf mutantă. Până în prezent, doar o personaă din patru supravieţuia mai mult de un an după diagnosticarea maladiei.

Zelboraf a fost omologat de Agenţia americană a medicamentului (FDA) în august 2011, precum şi în Elveţia, Brazilia, Canada, Israel şi Noua Zeelandă, urmând să fie aprobat şi în India şi Australia.

Vânzările iniţiale ale Zelboraf au fost considerate „foarte încurajatoare” de grupul elveţian. Zelboraf prelungeşte viaţa pacientului şi reduce cu 63% riscul unui deces rapid al pacientului, au indicat analişti ai Băncii centrale din Zurich (ZKB), vorbind despre un tratament „revoluţionar” al melanomului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata