Ajutorul acordat Greciei trebuie „să garanteze” menţinerea ei în zona euro

0 7
Liderul miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, a confirmat oficial marţi (21 februarie 2012) că planul de salvare „fără precedent” a Greciei a fost acceptat, în scopul de a „garanta” menţinerea acestei ţări în zona euro, transmit AFP şi Reuters.

„Acordul de mare amploare” include asistenţă publică şi o ştergere „fără precedent” a datoriei de către creditorii bancari „pentru a asigura viitorul ţării în zona euro”, a afirmat el, într-o conferinţă de presă, subliniind că al doilea plan de ajutor pentru Grecia garantează menţinerea acesteia în zona euro.

„Eurogrupul a ajuns la un acord privind reducerea radicală a datoriei de stat a Greciei prin concursul larg al sectorului privat”, a mai spus el, afirmând că volumul celui de-al doilea pachet de ajutor se ridică la 130 miliarde de euro. În plus, s-a ajuns la un acord privind restructurarea a circa 53,5% din datoria Atenei către băncile private, datorie estimată la 230 miliarde de euro.

Potrivit lui Juncker, obiectivul strategic al acestui plan va trebui să fie „reducerea datoriei publice a Greciei până la 120,5 procente din PIB către 2020”. În prezent, datoria de stat a Greciei se ridică 160 la sută din PIB.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata