Deputaţii jurişti au decis modificarea Codului penal sub aspectul imprescriptibilităţii faptelor de omor

0
Deputaţii din Comisia juridică au aprobat luni (20 februarie 2012) modificarea Codului penal sub aspectul imprescriptibilităţii faptelor de omor.

În cadrul aceleiaşi şedinţe au început discuţiile şi asupra modificării Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri din timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

„Am discutat astăzi modificarea Codului penal sub aspectul imprescriptibilităţii infracţiunii de omor. Este o lege foarte importantă şi această lege face ca, practic, toate infracţiunile de omor contra păcii şi omenirii să fie imprescriptibile. Altfel spus, dacă o infracţiune de omor nu a fost urmărită şi judecată într-un termen de timp, înainte vreme răspunderea penală se prescria pentru cel care a săvârşit această faptă. Iată că prin această modificare adusă în şedinţa Comisiei juridice de astăzi, practic, aceste infracţiuni nu se prescriu. Este o lege care va intra la vot în plenul Camerei Deputaţilor, urmând a fi trimisă la promulgare”, a declarat la finalul şedinţei preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda.

El a precizat că modificarea adusă Codului penal se referă şi la faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei. „Inclusiv faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei vor deveni imprescriptibile”, a afirmat democrat-liberalul.

Întrebat dacă în acest caz nu se va aplica principiul retroactivităţii legii, Buda a răspuns: „Atâta vreme cât nu discutăm despre infracţiuni care nu au fost urmărite şi nu au fost judecate în această perioadă nu putem vorbi despre o retroactivitate”.

„Au fost discuţii pe această chestiune a retroactivităţii, dar există şi o decizie a CEDO care ne îndreptăţeşte să adoptăm acest proiect de lege”, a adăugat Daniel Buda.

În aceeaşi şedinţă, deputaţii jurişti, alături de mai mulţi reprezentanţi ai revoluţionarilor, au început discuţiile la modificările ce urmează să fie aduse la Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 (Legea 341/2004).

La discuţii a participat şi deputatul aparţinând grupului minorităţilor naţionale Nicolae Mircovici, ca reprezentat al mai multor asociaţii de revoluţionari din Timişoara.

Dezbaterile asupra amendamentelor la Legea recunoştinţei s-au blocat din cauza mai multor discuţii în contradictoriu între preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, şi Nicolae Mircovici.

Mărieş i-a reproşat lui Mircovici că prin amendamentele pe care acesta a spus că le susţine din partea mai multor asociaţii de revoluţionari din vestul României încearcă blocarea dezbaterilor, în condiţiile în care de mai bine de trei luni se poartă discuţii între reprezentanţii revoluţionarilor asupra amendamentelor la Legea 341/2004.

Pentru deblocarea situaţiei, preşedintele Comisiei juridice, deputatul Daniel Buda, a decis suspendarea lucrărilor şi reluarea lor marţi, la ora 10,00.

Printre alte modificări ce ar urma să fie aduse Legii 341/2004 se numără şi cea privind modificarea perioadei de referinţă din timpul Revoluţiei luată în calcul pentru acordarea certificatelor de revoluţionar, căzându-se de acord ca în noul act normativ să se ţină cont de perioada 14-22 decembrie 1989.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.