Grecia va beneficia de un plan de salvare record în valoare de 237 miliarde de euro

0

Ţările din zona euro au căzut de acord, marţi (21 februarie 2012) dimineaţa, asupra unui nou plan de salvare fără precedent, în valoare de 237 miliarde de euro, destinat Greciei, în ideea de a evita falimentul unei ţări membre care ar avea consecinţe imprevizibile pentru întreaga Europă, transmite AFP.

Acordul, care este departe de a soluţiona toate problemele Greciei, a fost convenit după 13 ore de negocieri între miniştrii de finanţe din zona euro, a anunţat marţi dimineaţa preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker.

„Acordul de mare amploare” include asistenţă publică şi o ştergere „fără precedent” a datoriei de către creditorii bancari „pentru a asigura viitorul ţării în zona euro”, a afirmat el, într-o conferinţă de presă, subliniind că al doilea plan de ajutor pentru Grecia garantează menţinerea acesteia în zona euro.

La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, şi-a exprimat speranţa că măsurile decise vor permite Greciei „să ia un nou start”.

Planul cuprinde, pe de o parte, un ajutor public, sub forma de împrumuturi în valoare de 130 de miliarde de euro până la finele lui 2014, după un prim program de sprijin pentru Grecia în luna mai 2010 care s-a ridicat la 110 miliarde de euro.

Cealaltă componentă se referă la ştergerea datoriilor Greciei deţinute de creditorii privaţi, bănci şi fonduri de investiţii. La final, creditorii privaţi ai Greciei trebuie să accepte o pierdere de 53,5% a valorii iniţiale a obligaţiunilor greceşti pe care le deţin, peste obiectivul final care prevedea o ştergere de 50%.

În acest fel, datoria Greciei va fi redusă cu 107 miliarde de euro, o sumă record în istoria economiei mondiale. În luna ianaurie 2002 când a fost restructurată datoria Argentinei, aceasta se ridica la 82 miliarde de dolari (aproximativ 73 miliarde de euro la cursul de atunci).

Graţie acestui nou plan de sprijin, Grecia ar trebui să fie în măsură să poată rambursa datorii în valoare de 14,5 miliarde de euro care ajung la scadenţă la data de 20 martie şi să evite intrarea într-o incapacitate dezordonată de plată.

Autorităţile de la Atena s-au declarat „foarte mulţumite” de rezultat. Guvernul grec şi-a îndeplinit, pe hârtie, partea din contract care îi revenea prin respectarea cerinţelor creditorilor săi.

Recent, guvernul grec a adoptat un nou plan de austeritate care a provocat violente manifestaţii de protest şi noi turbulenţe politice. Planul de austeritate dureros, în valoare de 3,3 miliarde de euro pentru acest an, prevede în special o reducere a salariului minim şi o limitare a pensiilor.

La final, planul de slavare va permite coborârea gradului de îndatorare a Greciei până la 120,5% din PIB în 2020. În schimb, Grecia va face obiectul unei supravegheri sporite din partea creditorilor săi, în special din partea Comisiei Europene, pentru a se asigura că nu deviază de la obiectivele fixate.

Cu toate acestea, mai mulţi economişti se îndoiesc că noul plan de salvare este ultimul capitol al crizei greceşti. Experţii se tem că Grecia va avea rapid nevoie de noi fonduri suplimentare, sau că va fi constrânsă să iasă din zona euro, fie pentru că nu va fi în măsură să realizeze reformele promise, fie pentru că austeritatea o va adânci şi mai mult în recesiune.

Toate privirile se îndreaptă acum spre Fondul Monetar Internaţional, care pare dispus să participe la componenta de ajutor public în valoare de 130 miliarde de euro, însă deocamdată nu este clar la cât se va ridica ajutorul Fondului.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat că instituţia pe care o conduce va lua o decizie în a doua săptămână a lunii martie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.