Parlamentarii USL nu vor încasa indemnizaţia în perioada în care boicotează lucrările Parlamentului

0
Deputatul Partidului Social Democrat Andrei Dolineaschi a declarat, luni (20 februarie 2012), că parlamentarii Uniunii Social Liberale (USL) nu vor încasa indemnizaţia în ”perioada boicotului parlamentar”.

El susţine că dacă banii vor fi viraţi automat în conturi, aceştia vor fi donaţi în scopuri caritabile.

”Noi am cerut oficial să nu ne fie plătite indemnizaţiile pe perioada boicotului parlamentar. Eu nu am primit niciun ban până acum, dar dacă totuşi vor intra banii pe card, atunci îi voi dona şi voi anunţa public destinaţia acestor sume”, a afirmat Dolineaschi.

Andrei Dolineaschi, care este şi preşedinte executiv al organizaţiei din Botoşani a PSD, este deranjat de campania de denigrare desfăşurată de PDL, care susţine că parlamentarii USL s-ar afla într-o ”grevă de lux”, plătită din bani publici.

Social-democratul consideră însă că PDL a făcut o greşeală strategică majoră întrucât astfel de campanii ”murdare” sunt receptate negativ de către alegători.

”Este o campanie de intoxicare a opiniei publice, care însă are un efect contrar în rândul botoşănenilor. La fel au procedat şi în timpul campaniei prezidenţiale din 2009, iar PDL Botoşani a obţinut cele mai slabe rezultate pe ţară”, a adăugat Dolineaschi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.